Când Zsombor Deak a trecut linia de sosire la Ironman Cozumel, cronometrul a înghețat la 8 ore, 18 minute și 12 secunde. O performanță istorică pentru triatlonul românesc, care spulberă vechiul record național cu aproximativ 14 minute și duce ștacheta performanței la un nivel nemaiîntâlnit.
În spatele cifrelor seci despre care am scris pe larg aici – se ascunde o realitate brutală, guvernată de matematică, durere și o disciplină de fier.
L-am întrebat pe Zsombor Deak, sportiv legitimat la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, cum se vede o astfel de cursă din interior, dincolo de euforia recordului.
Un an al recordurilor succesive
Rezultatul fantastic obținut de Zsombor Deak în Mexic nu este o întâmplare izolată, ci punctul culminant al unei perioade de efervescență fără precedent în triatlonul românesc de lungă distanță. Practic, recordul național a fost doborât de trei ori în ultimele șase luni.
Seria a început în iunie, la Oradea (X-Man România), unde Alex Bălan stabilea un nou reper cu timpul de 8 ore, 38 de minute și 14 secunde. Acest record a rezistat doar câteva luni, fiind doborât ulterior de Mihai Vigariu în cadrul competiției Ironman California, acesta reușind un timp de 8 ore și 32 de minute.
Prin performanța de la Cozumel (8:18:12), Zsombor Deak reduce timpul de referință masiv și confirmă progresul accelerat al acestui sport în România.
Context: de ce „recordul național” în triatlon este un termen relativ (dar performanța rămâne absolută)
Înainte de a analiza cursa, se impune o precizare importantă pentru a înțelege exact magnitudinea performanței, dar și specificul acestui sport. Spre deosebire de atletism sau înot în bazin, unde pista are aceeași lungime oriunde în lume, în triatlonul pe distanță lungă niciun traseu nu seamănă cu altul.
Termenul de „record național” este folosit pentru a celebra cel mai rapid timp scos vreodată de un român, însă comparațiile directe sunt adesea relative. Un Ironman în Țara Galilor poate avea mii de metri diferență de nivel la bicicletă, în timp ce Cozumel sau Florida sunt faimoase pentru traseele plate, de viteză. Uneori curenții apei ajută, alteori vântul încetinește, iar configurația tranzițiilor poate adăuga sau scădea sute de metri.
Așadar, un record 100% concludent ar implica sportivii pe același traseu, în aceleași condiții meteo. Totuși, timpul de 8:18:12 arată o capacitate fiziologică de top mondial, Zsombor concurând cot la cot cu elita PRO.
Planul de pe hârtie vs. realitatea valurilor
Zsombor a plecat spre Mexic cu temele făcute la sânge de antrenorul său german, care estimase un timp chiar mai bun, cu 5-10 minute sub rezultatul final.
„Pregătirea mea a decurs foarte bine, așa că mă așteptam să fiu într-o formă bună, însă cursa este întotdeauna altceva — acolo trebuie să și pui în practică totul”, explică Zsombor.
Momentul critic a apărut mult mai devreme decât se aștepta, chiar în prima probă, cea de înot. Deși a scos un timp excelent de 53:22, realitatea din apă a fost una de criză gestionată la limită.
„În primele zece minute am avut curent din față, apoi s-a inversat”, spune el. Mai mult, a pierdut contactul cu plutonul după primii 400 de metri. „Mental a fost greu, pentru că în pro race, dacă pierzi grupul, înotul practic e compromis — și așa a fost și pentru mine”, recunoaște sportivul.
Matematica suferinței: 135 de grame de carbohidrați pe oră
După ieșirea din apă, a urmat proba de bicicletă pe un traseu plat, parcursă în 4 ore și 28 de minute, dar bătută de vânturi puternice, unde gestionarea energiei devine o partidă de șah. Aici intervine „motorul” construit în mii de ore de antrenament.
Pentru a susține un efort titanic la temperaturi ridicate, corpul lui Zsombor a funcționat ca un furnal. Strategia de nutriție a fost una agresivă:
„La bicicletă am reușit să iau circa 135 g carbohidrați pe oră. Probabil aș fi putut ajunge și la 150 g, dar în căldură aceasta a fost varianta sigură”, explică el.
Ca să traducem această cifră seacă în termeni concreți, 135 de grame de carbohidrați pe oră înseamnă o cantitate foarte mare de combustibil. Pentru un om obișnuit, ar fi echivalentul consumului forțat a cinci banane medii sau a trei doze și jumătate de Cola la fiecare 60 de minute, timp de patru ore și jumătate. În timp ce un organism neantrenat poate procesa în medie doar 60-90 de grame fără a ceda digestiv, stomacul lui Zsombor a fost antrenat să funcționeze ca un furnal industrial, asimilând o cantitate aproape dublă de energie pentru a menține ritmul infernal.
La proba de maraton, încheiată în 2 ore și 51 de minute, avantajul lui Zsombor a fost adaptarea la climă. Antrenându-se frecvent în Asia, umiditatea și căldura din Mexic nu l-au doborât, deși recunoaște că „răcirea continuă” a fost prioritatea numărul unu.
Un job cu normă întreagă: 35 de ore de antrenament pe săptămână
Pentru cei care consideră că trei ședințe de sală pe săptămână reprezintă un efort, programul unui triatlonist PRO este dintr-o altă ligă. Performanța record s-a construit pe un volum anual de aproximativ 900 de ore de antrenament.
„Înainte de Ironman am avut 10 săptămâni de construcție: am început cu 25 de ore pe săptămână, iar spre final am ajuns la 35 de ore, destul de intense. În această perioadă totul se învârte în jurul antrenamentelor — mental este foarte solicitant”, povestește Zsombor.
Această disciplină lasă puțin loc pentru altceva. Profesionist din 2013, Zsombor admite că viața socială este diferită de a unui om obișnuit: „Uneori am mai mult timp, alteori deloc. Cei apropiați înțeleg asta”. Este un sport logistic și scump, unde sprijinul sponsorilor și al clubului este vital.
Finalul: fără sprint, doar liniște
Când a trecut linia de sosire, stabilind noul record național, Zsombor nu a sprintat, deși un adversar era la doar 20 de secunde în fața lui. Nu știa de prezența acestuia, iar corpul își cerea drepturile după 8 ore de tortură controlată.
„Sincer, tot ce am vrut a fost să mă așez. (...) M-a lovit oboseala celor opt ore de cursă”, conchide noul deținător al recordului național.
Performanța lui Zsombor Deak de la Cozumel rămâne un reper în istoria triatlonului românesc. Într-un an în care recordurile au căzut unul după altul, Zsombor a închis cercul cu o demonstrație de forță, arătând că pentru noua generație de triatloniști români, limitele sunt doar temporare.