„Nu contează cât durează, ci să te întorci. Și cum să te întorci.„ Aceste cuvinte, scrise de Mihai Vigariu în plină perioadă de recuperare, au devenit mai mult decât o postare pe o rețea de socializare – au fost mantra unei reveniri spectaculoase. Povestea triatlonistului român este una dintre acele rare demonstrații de forță mentală care inspiră și redefinesc limitele posibilului.
După o fractură la picior care l-a ținut cinci luni departe de alergare, el nu doar că s-a întors, ci a făcut-o într-un stil de mare campion la Ironman Emilia-Romagna. O competiție epuizantă, ce presupune parcurgerea a 3,8 km de înot, 180 km de ciclism și un maraton complet de 42,2 km de alergare, unde a stabilit un nou record personal de 8 ore, 44 de minute și 35 de secunde, obținând calificarea la Campionatul Mondial de la Kona 2026.
Mihai Vigariu nu este un sportiv tipic. În viața de zi cu zi, este un expert IT de înaltă calificare, cu peste 20 de ani de experiență în tehnologii Oracle. În paralel, colaborează cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român și este un triatlonist de top în categoria sa de vârstă, cu trei titluri de campion național și multiple prezențe la legendarul Campionat Mondial de Ironman din Kona, Hawaii.
Anul acesta însă, parcursul său a fost brutal întrerupt. O fractură de metatarsian 5, suferită în ziua de Paște, în timp ce juca fotbal cu nepotul său. Un moment banal care a declanșat o pauză forțată de aproape jumătate de an și a testat nu doar fizicul, ci mai ales psihicul campionului.
Ghinionul, frustrarea și puterea de a transforma
Primul mare test psihologic a venit în iunie, la X-Man România 2025, campionatul național unde își punea mari speranțe. "Primul din apă. Primul de pe bicicletă. Dar și primul care s-a oprit după 1 km de alergare," scria el atunci. "Asta-i triatlonul: uneori zbori, alteori înveți să ai răbdare."
A fost un șoc, un moment în care toată munca părea să se năruie.
"Când am auzit trosnitul acela puternic la gleznă, am știut imediat că e ceva grav," a povestit Mihai pentru Spotmedia.ro.
Reacția sa imediată a fost însă definitorie.
"În trecut, aș fi reacționat cu întrebări de felul «de ce mie?». De data asta însă, am văzut instant că e doar un alt obstacol, un alt detur menit să mă întărească."
Această schimbare de perspectivă a fost cheia. Pe 18 iunie, la două luni de la accidentare, își reafirma filozofia: "În tăcerea pașilor care lipsesc, se construiește răbdarea, se întărește voința, se rescrie mentalul. (...) Revin. Mai solid. Mai înțelept. Mai pregătit."
Rețeta unei reveniri "imposibile"
Cu cinci luni fără alergare, obiectivul pentru Ironman Emilia-Romagna era, în mod logic, unul singur: "să duc cursa la bun sfârșit." Pregătirea a fost complet atipică. Fără posibilitatea de a alerga, Mihai și-a canalizat toată energia către celelalte două discipline. "N-avem ce face, doar ce putem face. Pedalăm. Înotăm. Ne pregătim pentru ziua în care vom putea alerga din nou," scria el în august, cu răbdare. A transformat bicicleta într-o "armă letală", inspirat de mari campioni care au obținut rezultate uriașe după accidentări similare.
O lecție de forță și inteligență pe două roți
Rezultatul acestei munci concentrate a fost uluitor: în Italia a avut cea mai rapidă probă de ciclism din întreaga competiție. Mihai a parcurs cei 178 de kilometri în 4 ore și 22 de minute, cu o viteză medie de peste 41 km/h. Cifrele din spatele performanței dezvăluie o cursă executată cu o precizie de ceasornic: o putere normalizată de 300W și o strategie de nutriție extrem de agresivă, cu 180g de carbohidrați pe oră.
Însă, așa cum spune chiar el, "cifrele nu mint, dar nici nu spun toată povestea." Dincolo de datele tehnice, a fost un exercițiu de control mental.
"Nu am vrut doar să merg tare. Am vrut să fiu eficient, elegant și constant. Să simt că zbor fără să forțez."
A fost momentul în care performanța a însemnat un echilibru perfect între forță, răbdare și claritate mentală, care i-a oferit o platformă solidă pentru proba de alergare.
Revenirea la alergare a fost un proces meticulos. A început cu drumeții lungi la altitudine, urmate de sesiuni extrem de scurte de jogging. La doar trei săptămâni după reluarea alergării, era la startul unui maraton complet. Nu a fost un pariu nebunesc, ci o strategie atentă.
Maratonul durerii și al credinței
Ziua cursei a fost un rollercoaster de emoții. Deși a început maratonul bine, durerea la gleznă nu a întârziat să apară.
"Între km 10 și 15 a fost cel mai greu moment – durerea era intensă și chiar m-am gândit să renunț," mărturisește Mihai.
"Am refuzat să mă las prins în gândul că nu voi termina. În schimb, am ales să mă bucur de atmosferă – cerul, norii, copacii, am dat high-five copiilor la km 10 doar ca să-mi distrag atenția." O strategie de a-și păcăli creierul. Paradoxal, lipsa așteptărilor l-a eliberat. "Nu m-am gândit niciun moment la timp, clasament sau Kona. Tot ce voiam era să gestionez durerea și să termin."
Abia la final a aflat rezultatul uriaș: locul 13 la general, locul 2 la categoria de vârstă și un nou record personal: 8:44:35. Calificarea la Kona, a patra din carieră, venea ca o încununare a unei reveniri aproape miraculoase.
Lecția de dincolo de linia de finish: "obstacolele te întăresc"
Pentru Mihai Vigariu, această experiență a fost o reinventare.
"În trecut mă bazam mult pe cifre. Acum, am învățat să îmi ascult corpul cu adevărat. Am ajuns să fac curse doar pe simțiri."
Accidentarea l-a forțat să schimbe ceva în interior. A învățat că răbdarea și încrederea "oarbă că Universul îți arată calea" sunt mai puternice decât orice frustrare. Acum, cu ochii spre Campionatul Mondial de la Kona, unde visează la un podium, Mihai privește altfel viitorul. "Obstacole vor fi mereu. Diferența e cum alegi să le privești. Am învățat să le văd ca pe ceva ce mă întărește."
Povestea sa este o lecție puternică pentru orice sportiv. Sfatul lui este simplu: "Acceptă situația și ai răbdare. Vezi accidentarea nu ca pe un capăt de drum, ci ca pe o oportunitate. Și cel mai important: crede că vei reveni! Secretul e să nu renunți."
Într-o lume a performanței măsurate în wați și timpi, Mihai Vigariu ne amintește că adevărata forță stă în minte. Așa cum a scris el după cursă, "Puterea credinței și a răbdării m-au adus aici."