Mihai Vigariu a cucerit al treilea titlu de campion național la triatlon distanță lungă (3.800 m înot, 180 km ciclism, 42,5 km alergare), în cadrul Xman România, competiție ce a avut loc sâmbătă, 17 iunie, la Oradea.
Vigariu a mai câștigat această competiție în 2018 și 2021 și s-a clasat pe locul doi în 2019.
Ediția cu numărul 13 a strâns la start peste 200 de sportivi din 10 ţări, România, Ungaria, Serbia, Croaţia, Belgia, Bulgaria, Grecia, Italia, Republica Moldova și Polonia.
Vigariu consideră că experiența a fost principalul său avantaj în cursa de la Oradea.
”Cel mai probabil, experiența și-a spus cuvântul. Faptul că anul acesta voi atinge cifra de 20 de curse Full Ironman, plus multe altele pe distanțe mai scurte, mi-a dat lejeritatea să înțeleg poziția fiecărui concurent, să știu cum să dozez efortul, să știu când să accelerez și când s-o las mai moale”, a declarat Mihai Vigariu pentru spotmedia.ro.
”De asemenea, experiența mi-a dat încredere și calm, pentru că am avut mai multe momente complet nefavorabile în concurs. Am pierdut vreo două minute și 30 de secunde pentru că am avut probleme cu frânele care rămâneau blocate pe roți, atât pe față, cât și pe spate. A trebuit să opresc și să le deblochez. Am mai fost oprit și pentru că nu funcționa cipul de cronometrare. Sunt lucruri care te enervează, te stresează, însă m-am calmat, am efectuat fiecare pas cu multă încredere și iată că am reușit să aduc acasă un alt titlu de campion național pe distanță lungă”.
Mihai Vigariu a trecut linia de finish după 9h03min28s, cu aproape patru minute înaintea următorului clasat, Alexandru Bălan. Pe locul trei s-a clasat sârbul Strahinja Strelic, după 9h23 min39s.
Răzvan Ene, câștigătorul din 2022, s-a clasat pe locul 4 la nivel general.
”Per total, sunt foarte mulțumit, am confirmarea că direcția este bună. Abia m-am pornit cu această primă cursă de Full pe acest an, iar acum urmează încărcarea adevărată pentru a doua jumătate de an”, a mai spus Mihai Vigariu.
Vigariu l-a felicitat pe Deak Zsombor, care recent i-a detronat cel mai bun timp al său și a stabilit un nou record național la triatlon pe distanță lungă, 8h43min19s, îmbunătățind precedentul record cu aproape 11 minute.
”Am văzut recordul lui Deak Zsombor, stabilit pe traseul de la Klagenfurt, Austria. Cu această ocazie doresc sa îl felicit, mă bucur mult pentru el. Mă motivează și pe mine să ajung acolo”, a spus Mihai Vigariu, care are în plan să coboare sub 8h30min pe distanța lungă.
”Cred că este o barieră psihologică pentru noi, dar deja vedem cum începem să ne apropiem de ea”.
Vigariu va încerca în septembrie să doboare recordul național, la Podersdorf și, dacă nu reușește, în octombrie, în California.
În competiția feminină de la Oradea s-a impus Adel Koter, după 10h55min02s, urmată de Reka Balint, cu 11h07min23s, şi de Maria Hajnalka, care a terminat după 12h56min46s.
Startul probei de înot pentru distanţa lungă s-a dat dimineaţa, la ora 7, pe canalul de fugă ce se leagă de lacul de acumulare de la Fughiu. Proba de ciclism a avut loc pe traseul Fughiu-Husasău de Criş-Ineu-Botean-Bălaia, pe un traseu de 17,4 de km închis circulaţiei rutiere. Sportivii au parcurs bucla de 10 ori, după care au revenit la Oradea în alergare pe traseul Fughiu-Podgoria-Oradea pentru ultima etapă. Proba de alergare s-a terminat în centrul oraşului, iar finişul a fost programat în Piaţa Regele Ferdinand.
Fotografii de Silviu Filip