NBA: Nikola Jokic, MVP pentru a treia oară în carieră

NBA: Nikola Jokic, MVP pentru a treia oară în carieră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătorul sârb Nikola Jokic, vedeta campioanei en titre Denver Nuggets, a fost desemnat cel mai bun jucător (MVP – Most Valuable Player) pentru a treia oară în cariera sa, a anunţat, miercuri, liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), citată de AFP.

Pivotul de 29 de ani a mai obţinut această recompensă în 2021 şi 2022. El s-a clasat pe locul doi în 2023, după Joel Embiid (Philadelphia 76ers), dar a condus-o pe Nuggets în acelaşi an la primul său titlu de campioană a NBA.

În acest sezon, Jokic a avut medii de 26,4 puncte, 12,4 recuperări şi 9 pase decisive pentru Denver. Deţinătoarea titlului a încheiat la egalitate în fruntea Conferinţei de Vest cu liderul Oklahoma City Thunder.

ADVERTISING

Uriaşul sârb (2,11 m) este al doilea jucător din istoria NBA, după Oscar Robertson în anii '60, care înregistrează 2.000 de puncte, 900 de recuperări şi 600 de pase decisive în cursul unui singur sezon.

Pentru al treilea an consecutiv, niciun jucător american nu s-a aflat printre finaliştii pentru titlul de MVP, Jokic concurând pentru acest trofeu cu canadianul Shai Gilgeous-Alexander (Oklahoma City Thunder) şi slovenul Luka Doncic (Dallas Mavericks). Ultimul MVP american a fost James Harden în 2018.

ADVERTISING

Jokic a obţinut 79 de voturi pentru primul loc, urmat de Gilgeous-Alexander (15) şi Doncic (4), votul fiind exprimat de un juriu internaţional de ziarişti şi comentatori sportivi specializaţi în baschet.

Jokic este al nouălea jucător desemnat MVP de trei ori sau mai mult în carieră. Kareem Abdul-Jabbar deţine recordul absolut, cu şase trofee MVP, urmat de Bill Russell şi Michael Jordan, cu câte cinci, Wilt Chamberlain şi LeBron James, cu câte patru, Moses Malone, Larry Bird, Magic Johnson şi Jokic, cu câte trei.

ADVERTISING

Titlul MVP este ultima dintre distincţiile de final de sezon atribuite de NBA anul acesta. Francezii Rudy Gobert (Minnesota Timberwolves) şi Victor Wembanyama (San Antonio Spurs) au fost desemnaţi cel mai bun apărător, respectiv cel mai bun debutant al anului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇