NBA: Victor Wembanyama, debutantul anului

NBA: Victor Wembanyama, debutantul anului

Victor Wembanyama a fost desemnat, luni, ”debutantul anului” (rookie) în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), validând astfel un prim sezon promiţător al noii vedete a baschetului, primul francez care primeşte această recompensă, informează AFP.

Francezul de 20 de ani, recrutat la draft (selecţia tinerilor jucători) de pe prima poziţie de către San Antonio Spurs în iunie 2023, cucereşte astfel primul său trofeu în NBA.

"Ştiam că pentru a reuşi trebuia să fiu bun individual şi dominant pe teren", a declarat Wembanyama pentru canalul TNT. "Titlul de rookie al anului a fost mereu foarte important şi sunt fericit că este oficial", a adăugat francezul.

ADVERTISING

Dacă rezultatele colective nu au fost la înălţime, cu un loc 14 (din 15) pentru Spurs în Conferinţa de Vest, primul sezon al uriaşului francez (2,24 m) a fost o reuşită pe plan individual.

Wembanyama l-a avut contracandidat pentru acest trofeu rezervat debutanţilor pe Chet Holmgren, pivotul echipei Oklahoma City Thunder.

Holmgren (22 ani), jucător american cu caracteristici asemănătoare francezului (2,16 m, mobil), este anunţat ca marele rival al lui Wembanyama în următorii ani, cei doi întâlnindu-se şi în competiţii internaţionale rezervate tineretului.

ADVERTISING

Pentru a-i lua locul lui Paolo Banchero (Orlando Magic) în palmaresul acestui trofeu, un juriu format din 99 de personalităţi din media care urmăresc NBA l-a desemnat pe "Wemby" în unanimitate. El este primul francez care primeşte acest premiu şi al treilea european, după spaniolul Pau Gasol (2002) şi slovenul Luka Doncic (2019).

În 71 din cele 82 de meciuri ale echipei sale - el a fost lăsat în repaus pentru accidentări - Wembabyama a avut medii de 21,4 puncte, 10,6 recuperări, 3,9 pase decisive şi 3,6 capace, fiind lider în NBA la această categorie statistică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇