Mourinho, "trădat" de un jucător: "I-am spus să-şi caute o echipă în ianuarie"

Mourinho, "trădat" de un jucător: "I-am spus să-şi caute o echipă în ianuarie"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul echipei italiene de fotbal AS Roma, Jose Mourinho, a declarat miercuri, la finalul meciului încheiat la egalitate cu Sassuolo (1-1) că se simte „trădat” de unul dintre jucătorii săi, a cărui identitate nu a dezvăluit-o însă.

„Sunt dezamăgit pentru că efortul pe care l-a făcut echipa a fost trădat de un jucător, din cauza atitudinii sale neprofesioniste. A trădat efortul depus de toţi ceilalţi”, a declarat Mourinho după partidă, conform Reuters.

Tehnicianul portughez a refuzat să numească jucătorul, când a fost întrebat cine a trădat echipa, însă Corriere dello Sport scrie că ar fi vorba de fundaşul dreapta olandez Rick Karsdrop, introdus în joc în repriza secundă şi care ''a pierdut dueluri, a ratat centrări şi nu a reuşit să se apere bine pe banda sa", scrie cotidianul italian.

ADVERTISING

La sfârşitul meciului, Mourinho a discutat pe un ton foarte dur cu fotbalistul batav, spunându-i că este dezamăgit de atitudinea pe care a avut-o pe teren, adaugă publicaţia din peninsulă.

"I-am spus jucătorului să-şi caute o echipă în ianuarie", a precizat tehnicianul lusitan.

AS Roma va juca pe teren propriu cu Torino FC, pe 13 noiembrie, în ultimul său meci din Serie A înaintea pauzei generate de Cupa Mondială din Qatar.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇