Nicolae Dică a dezvăluit că la FCSB a dat peste un jucător care avea o viață extrasportivă intensă.
În primul său mandat la cârma „roș-albaștrilor”, Dică recunoaște că a închis ochii la mai multe escapade ale lui Constantin Budescu.
"Îl ştiţi pe Budescu… păi nu am avut un conflict cu Budi. Cât am stat la Steaua (FCSB - n.red.), un an şi jumătate, n-am avut un conflict cu Budi. De ce? Pentru că eu închideam ochii la unele lucruri. Pentru că ştiam că vine meciul şi Budi îmi va da o pasă de gol sau un gol", a dezvăluit Dică la Orange Sport.
"La alt jucător, închizi o dată, de două ori, de trei ori, dar dacă nu te ajută la meci, nu trebuie să iei măsuri? Mie îmi place disciplina. Aşa sunt făcut eu, pentru disciplină", a adăugat Dică.
Constantin Budescu a jucat pentru FCSB în sezonul 2017-2018, perioadă în care a disputat 37 de meciuri și a marcat 13 goluri.
Budescu a revenit la FCSB în sezonul 2021/2022, însă a rezistat doar o jumătate de an.