Farul Constanța s-a impus sâmbătă seara în Superligă cu scorul de 2-0 în fața celor de la Petrolul Ploiești, iar Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a pus ochii pe un atacant dobrogean în vârstă de doar 20 de ani.
Louis Munteanu este numele său, împrumutat de Fiorentina la Farul pentru acest sezon. El a deschis scorul în victoria cu Petrolul, iar în această stagiune are 3 goluri în 13 apariții, plus 5 pase decisive.
„Are calități să ajungă atacantul echipei naționale. Și cred că i-a prins foarte bine că s-a dus în Italia exact în perioada în care avea nevoie. Italia te dezvoltă, uitați-vă la Ianis Hagi, când s-a întors de la Fiorentina. Italia te dezvoltă și fizic, și tactic”, a punctat MM Stoica într-o intervenție la televiziunea OrangeSport.
Acum trei ani, Viitorul, mai nou Farul, îl vindea pe Munteanu la Fiorentina pentru 1,7 milioane de euro. El nu s-a integrat foarte bine în Serie A și a fost împrumutat de italieni la gruparea lui Gică Hagi pentru a crește și a bifa minute de joc.
Farul e lidera campionatului în acest moment, cu 55 de puncte, 5 peste CFR și cu 8 lungimi peste FCSB.
D.A.