Ion Țiriac (84 de ani) a vorbit despre șansele pe care le are Simona Halep (32 de ani) în procesul de la TAS, după suspendarea de patru ani dictată de ITIA și Sports Resolutions.
Halep își caută dreptatea la TAS, unde speră să primească măcar o reducere a pedepsei, dacă nu chiar să scape definitiv de ea și să-și demonstresez, astfel, nevinovăția, însă Ion Țiriac pare sceptic.
„Nu știu ce face Simona, acum se duce la TAS. Dar știe lumea ce e TAS? În 2000, proba Andreei Răducan a fost manipulată, au trimis 62 de ml și s-au întors 100 ml. Ce face TAS? Sparge toate regulile. Așa că în ce lume suntem? Păi după un an de zile vine cineva și spune că a săpat și a mai găsit ceva, pașaportul biologic.
Păi ai controlat-o de 380 de ori în 10 ani și n-ai găsit… Și atunci e o treabă care nu e curată pe undeva. Acum Simona se duce la TAS, cu ce speranțe, nu știu”, a declarat Ion Țiriac, conform ProSport.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a înregistrat apelul formulat de Simona Halep la decizia dictată de ITIA și Sports Resolutions. Speța va trebui judecată, iar până la un verdict mai este o bucată bună de timp.