Gabriela Ruse, eliminată în semifinalele probei de dublu de la Madrid

Gabriela Ruse, eliminată în semifinalele probei de dublu de la Madrid
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse şi ucraineanca Marta Kostiuk au fost învinse de americancele Coco Gauff şi Jessica Pegula, cu 7-5, 7-6 (7/5), vineri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.705.780 de euro.

Ruse şi Kostiuk, semifinaliste anul acesta la Australian Open, s-au înclinat după aproape două ore de joc (1 h 46 min) în faţa principalelor favorite.

În primul set, Ruse şi Kostiuk au condus cu 5-2, dar au pierdut apoi cinci ghemuri consecutive şi setul cu 5-7. În actul secund, au salvat o minge de meci la 5-6, au condus în tiebreak cu 5-4, dar americancele au câştigat trei puncte consecutive, setul şi meciul.

ADVERTISING

Dacă americancele au avut 4 aşi, Ruse şi Kostiuk au încheiat cu nu mai puţin de 12 duble greşeli, care au făcut, în cele din urmă, diferenţa.

Ruse şi Kostiuk au fost răsplătite cu un cec de 108.190 de euro şi 390 de puncte WTA la dublu.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!