FCSB a stabilit viitorul lui Elias Charalambous: Decizia luată de conducere

FCSB a stabilit viitorul lui Elias Charalambous: Decizia luată de conducere
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a stabilit viitorul lui Elias Charalamnbous, antrenorul principal al echipei.

Prin vocea lui Gigi Becali, FCSB a anunțat că are de gând să-i prelungească înțelegerea lui Elias Charalambous, scadentă în vara lui 2024.

Becali vrea să-l păstreze pe antrenorul cipriot și să-i ofere un salariu de 25.000 de euro, totul cu condiția ca FCSB să ia titlul și să se califice în grupele unei competiții europene.

"Dacă am ofertă, dacă tu îmi spui să merg, merg. Dacă nu, rămân aici. Asta mi-a spus Charalambous. Pentru cuvintele astea, dacă ne ajută Dumnezeu, îi voi face salariul atât de mare și prime încât să nu mai plece în nicio țară din Arabia Saudită. Îi voi face salariul mare, îi vor da prime mari din calificări, să nu mai plece nicăieri.

ADVERTISING

El e are un an contract, până în vară. Dacă acum are cât vrea el, eu vreau pentru că el e un om extraordinar. O să văd în funcție de rezultate, vreau să-l țin. Ca să-l țin trebuie să-i dau salariul mare. Îi fac 25.000 de euro dacă ne calificăm în cupele europene, nu vreau să mai plece!", a declarat Gigi Becali, la Fanatik Superliga.

Elias Charalambous a semnat cu FCSB în martie 2023 și împarte atribuțiile de antrenor principal cu Mihai Pintilii, cel care a condus echipa o perioadă de timp după plecarea lui Nicoale Dică, dar care nu are licență UEFA Pro.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!