Emma Răducanu, analizată la sânge de un fost nume mare al circuitului: „A pierdut respectul vestiarului”

Emma Răducanu, analizată la sânge de un fost nume mare al circuitului: „A pierdut respectul vestiarului”

Tenismena britanică Emma Răducanu, 13 WTA, cea care are un tată român și a devenit surprinzător campioană toamna trecută la US Open, deși pornea din afara top 150 mondial, este criticată de Daniela Hantuchova.

Slovaca Hantuchova, ajunsă la 38 de ani acum, retrasă din competiții, crede că în timp Emma Răducanu și-a pierdut respectul vestiarului, în tenisul de mare performanță, după ultimele eșecuri clare.

„Problema Emmei acum e că toată lumea vrea să o învingă. Și-a pierdut respectul pe care îl avea în vestiar din partea colegelor, după câștigarea US Open. Acum nimeni nu se mai teme, dar fiecare vrea să o învingă pentru că e câștigătoare de Grand Slam. E păcat pentru ea, trebuie să se regrupeze, să stea mai mult pe terenul de tenis. Nu e altă cale, decât să te antrenezi din greu", a declarat Hantuchova, fostă 5 WTA, pentru Amazon Prime.

ADVERTISING

După ce a cucerit trofeul de la US Open, în septembrie 2021, Răducanu a mai câștigat doar 4 partide, ieșind foarte repede de la toate turneele de la care a participat.

Hantuchova se poate lăuda în cariera ei vastă cu 4 trofee de Mare Șlem, toate la dublu mixt, câte unul pe fiecare suprafață.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!