Eduard Novak, ministrul Sportului, vine cu o veste excelentă pentru suporterii din Liga 1

Eduard Novak, ministrul Sportului, vine cu o veste excelentă pentru suporterii din Liga 1
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sportului a venit sâmbătă cu vești noi și foarte bune pentru toți fanii care vor să urmărească pe viu meciurile din Liga 1.

Eduard Novak, fostul campion paralimpic, a dezvăluit că începând din luna martie vor avea loc relaxări, iar numărul suporterilor care vor avea acces la meciuri va crește.

Acesta afirmă că de la 1 martie 2022, punctual, la toate evenimentele sportive din aer liber sau din interiorul arenelor sportive vor putea asista minimum 50% din totalul locurilor disponibile: „În curând o să avem o relaxare semnificativă pentru specatori şi, uşor-uşor, ieşim din această pandemie. Minimum 50%”, a declarat Novak la televiziunea TelekomSport.

La momentul la care vorbim cifra este de 30 la sută de ocupare din capacitatea maximă a stadionului.

ADVERTISING

Pentru a intra pe o arenă de sport, un suporter trebuie să îndeplinească una dintre următoarele cerințe: să fie vaccinat împotriva virusului Sars Cov-2, cu minimum 10 zile trecute de la schema completă de vaccinare, să dovedească că se află între zilele 15-180 de la confirmarea infectării sau să prezinte un test PCR negativ, efectuat cu maximum 72 de ore înainte, sau un test rapid făcut cu maxim 48 de ore înainte de eveniment.

D.A.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!