Echipa României de Cupa Davis pentru confruntarea cu Spania din barajul pentru calificarea la turneul final

Echipa României de Cupa Davis pentru confruntarea cu Spania din barajul pentru calificarea la turneul final

România a anunțat care e echipa pe care va miza în confruntarea cu marea Spanie în meciul de baraj pentru calificarea la turneul final de Cupa Davis care va avea loc la finele lui 2022.

Jocul se va disputa în Spania la Marbella, pe 4-5 martie, pe zgură, la Clubul Puente Romano. Organizatorii Cupei Davis au anunțat cei 5 jucători de tenis din România care îi vor întâlni în deplasare pe Carreno Busta, Alcaraz și compania.

E vorba desigur de Marius Copil, 31 de ani, 273 ATP acum, urmând ca alături de el să fie trei jucători de simplu din afara top 600! E vorba de Nicolae Frunză, 627 mondial, Ștefan Paloși, 643, plus Gabi Boitan 736 ATP.

Va fi în echipă și Horia Tecău, 18 mondial la dublu, cel care și-a anunțat retragerea competițională, dar va mai participa și la acest meci de baraj.

ADVERTISING

Căpitan nejucător este Gabi Trifu, fost coleg de generație cu Andrei Pavel.

Pentru spanioli vor evolua Roberto Bautista Agut (33 de ani, locul 19 ATP), Pablo Carreno Busta (30 de ani, 17 ATP), Carlos Alcaraz (18 ani, 29 ATP), Alejandro Davidovich Fokina (22 de ani, 47 ATP) și Marcel Granollers (35 de ani, locul 7 ATP la dublu).


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!