Cum se simte Roger Federer după cele două operații

Cum se simte Roger Federer după cele două operații
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elveţianul Roger Federer, operat de două ori la genunchi în primul semestru al anului 2020 şi indisponibil până la finele sezonului, a reluat antrenamentul fizic şi ar putea reveni pe terenul de tenis peste 15 zile, informează cotidianul L’Equipe.

După mai multe săptămâni de convalescenţă, Federer a reluat pregătirea doar de manieră fizică, conform antrenorului Severin Luthi, care a făcut acest anunţ pentru cotidianul elveţian Tages-Anzeiger.

Jucătorul elveţian va împlini 39 de ani pe data de 8 august, iar sezonul viitor ar putea fi ultimul din cariera sa.

ADVERTISING

Federer, cu 20 de trofee de Mare Şlem în palmares, a anunţat recent că nu va reveni în circuit, al cărui sezon este programat să se reia în august după cinci luni de pauză forţată - decât în 2021, după cele două operaţii la genunchi în primul semestru al anului 2020.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe SpotMedia.ro

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇