Cosmin Contra face dezvăluiri incendiare despre situația de la Dinamo

Cosmin Contra face dezvăluiri incendiare despre situația de la Dinamo
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cosmin Contra a vorbit despre situația dificilă în care se află Dinamo.

Antrenorul grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare spune că (deocamdată) investitorii spanioli nu s-au ținut de promisiuni și au adus doar puțini bani.

Totodată, Contra recunoaște că sunt intârzieri la salarii, ba chiar el nu a încasat niciun ban până acum

"Deocamdată, investitorii n-au respectat ce-au promis. Asta e problema. De aceea am zis că se mișcă greu lucrurile în sensul ăsta. Deocamdată, proiectul nu funcționează de unde ar trebui să funcționeze. Dar am zilnic discuții cu directorul sportiv, cu Pablo Cortacero, mă liniștesc și zic că nu vor fi probleme de bani", a spus Contra în cadrul emisiunii Prietenii lui Ovidiu.

ADVERTISING

"Au adus, dar puțini bani. Primele salarii, fiindcă băieții aveau o datorie de 3 luni, au făcut o infuzie de 200.000 de euro. Apoi, zilele trecute, s-au plătit niște bani din drepturile TV, au mai luat jucătorii niște bani. Unii au două luni, eu am o lună și un pic. Deocamdată, nici eu nu am luat niciun ban. Infuzia aia mare, de care s-a tot vorbit, trebuie să ajungă în club ca lumea să se liniștească din toate punctele de vedere. Trebuie să cred. Dacă nu, atunci proiectul a existat doar din vorbe. Când cineva aduce 12 jucători cu salarii bune și foarte bune, plus 10 oameni în administrativ, nu ar avea logică să facă atâtea eforturi, să aducă oameni din Spania, din Polonia, din Slovacia, de unde au venit și de unde și-au lăsat familiile, iar acum să se strice din fașă", a adăugat tehnicianul "câinilor".

ADVERTISING

Întrebat dacă are de gând să renunțe, Contra a răspuns astfel: "Dacă vor continua aceste probleme și nu vor intra banii, nu are rost să rămân într-un proiect în care mi s-a spus un anumit lucru și nu se întâmplă acel lucru. Dar eu nu sunt genul să dau bir cu fugiții. Eu am încredere că pot face treabă la Dinamo, am încredere în munca pe care o pot face la nivel sportiv, dar trebuie să fiu lăsat s-o fac".

14 este locul ocupat de Dinamo în clasamentul Ligii 1, cu doar 5 puncte acumulate în primele 8 etape.

ADVERTISING

Dinamo a fost cumpărată în vară de un grup de investitori spanioli, condus de Pablo Cortacero.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇