Kiki Bertens a suferit o intervenție chirurgicală la tendonul lui Achile și va ratat startul noului sezon, inclusiv Australian Open 2021.
Tenismena olandeză a făcut anunțul prin intermediul paginei personale de Instagram, dar n-a specificat data la care va reveni pe teren.
„Câțiva dintre voi știu că am de ceva timp probleme la tendonul lui Ahile. Singura posibilitate să joc fără durere și să mă antrenez la capacitate maximă era să mă operez. Așa că am făcut-o.
Voi rata startul lui 2021, deci, din nefericire, nu voi evolua în Australia. Voi încerca să dau tot ce-am mai bun și să revin mai puternică în cel mai scurt timp. Abia aștept să joc din nou”, a scris tenismena în vârstă de 28 de ani.
Kiki Bertens a încheiat anul 2020 pe locul 9 în clasamentul WTA.
Cel mai bun rezultat al ei în acest an a fost câștigarea turneului de la St. Petersburg, în luna februarie.
La Grand Șlam-uri a fost eliminată în optimi la Australian Open și Roland Garros, iar la US Open nu a participat.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
- Petra Kvitova dezvăluie cum a surprins-o Simona Halep
- Nicolae Dică îi raspunde portarului de la CFR Cluj
- Ce spun oficialii lui Rangers după ultimul meci făcut de Ianis Hagi
- Gazzetta dello Sport, reacție fermă la adresa lui Tătărușanu după debutul de coșmar la AC Milan
- Gică Hagi, somat să ia măsuri: „Face o mare greșeală”
- Un fost mare tenismen român face o declarație superbă despre Simona Halep
- Lista de transferuri de la FCSB: Cine sunt cei 5 jucători pe care îi vrea
- Reacția antrenorului lui AC Milan după gafele comise de Tătărușanu la debut
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.