Coreea de Nord nu va participa la Jocurile Olimpice

Coreea de Nord nu va participa la Jocurile Olimpice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coreea de Nord nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauza riscurilor de infectare cu coronavirus, un anunţ făcut marţi, care pune capăt speranţelor sud-coreene de a profita de marele eveniment sportiv din Japonia (23 iulie-8 august) pentru a relua discuţiile cu Phenianul, informează AFP.

Comitetul olimpic naţional nord-coreean a decis, în cursul unei reuniuni, „să nu participe la cea de-a 32-a ediţie a Jocurilor Olimpice (de vară) pentru a-i proteja pe sportivi de criza sanitară mondială provocată de Covid-19”, a anunţat departamentul de comunicare al Ministerului Sportului de la Phenian.

ADVERTISING

Participarea Coreei de Nord, putere nucleară izolată de restul lumii, la ultimele Jocuri Olimpice de la iarnă, desfăşurate la PyeongChang, în Coreea de Sud, a fost un factor decisiv în spectaculoasa apropiere diplomatică din 2018.

Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a asistat la Jocuri ca trimis al fratelui său, iar participarea nord-coreeană a fost larg mediatizată.

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a profitat de ocazie pentru a iniţia o mediere pentru Phenian şi Washington, care a condus la summit-uri istorice între Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump.

Însă anunţul făcut marţi de autorităţile de la Phenian pune capăt speranţelor Seulului de a folosi Jocurile din 2020, amânate până în această vară din cauza pandemiei, pentru a declanşa relansarea dialogului între Phenian şi Washington, stopat după eşecul unui summit Kim-Trump, care a avut loc la Hanoi, în februarie 2019.

ADVERTISING

Preşedintele Moon şi-a exprimat cu claritate intenţiile pe 1 martie, în discursul său cu ocazia Zilei naţionale a independenţei Coreei de Sud. "Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc anul acesta, ar putea fi o oportunitate pentru dialoguri între Coreea de Sud şi Japonia, Nord şi Sud, Coreea de Nord şi Japonia, şi Coreea de Nord şi Statele Unite", a spus liderul sud-coreean.

Anunţul de renunţare la participarea la JO 2020, cu data de luni, a fost postat marţi pe site-ul Ministerului Sportului de la Phenian şi face referire la o reuniune a Comitetului naţional olimpic nord-coreean din 25 martie.

ADVERTISING

Ministerul Unificării din Coreea de Sud s-a declarat marţi "dezamăgit că situaţia generată de Covid" împiedică Jocurile de la Tokyo să fie "'o oportunitate de a avansa procesul de pace în peninsula coreeană".

La Tokyo, principalul purtător de cuvânt al guvernului, Katsunobu Kato, a declarat că autorităţile japoneze monitorizează informaţiile despre acest subiect şi lucrează pentru a îmbunătăţi situaţia, inclusiv luând "contramăsuri pentru a controla infecţia, astfel încât multe ţări şi regiuni să poată participa la Jocurile de la Tokyo".

Dar un analist sud-coreean a spus ca situaţia generată de coronavirus nu este probabil singurul motiv pentru decizia nord-coreeana de a nu participa la Jocuri.

"Phenianul pare sa protesteze împotriva politicii Japoniei faţă de Coreea de Nord, deoarece probleme sensibile precum drepturile omului şi sancţiuni au fost ridicate de Tokyo în acord cu Statele Unite", a declarat, pentru AFP, Yang Moo-jin, profesor la Universitatea de Studii Nord-Coreene din Seul.

Coreea de Nord este lovită de numeroase sancţiuni internaţionale din cauza programelor sale de arme nucleare şi rachete, interzise de rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU.

Phenianul este mai izolat ca niciodată de când a instituit o închidere foarte strictă a frontierei, cu peste un an în urmă, pentru a se proteja de coronavirusul care a apărut iniţial în China, cu care se învecinează, înainte ca virusul să se răspândească în întreaga lume.

Autorităţile din Coreea de Nord susţin că nu au niciun caz de Covid-19 pe teritoriul lor, însă experţii pun la îndoială această afirmaţie.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇