CFR Cluj a făcut, marți, un anunț despre viitorul lui Cristi Manea (26 de ani), fundașul dreapta aflat în ultimele șase luni de contract.
Prin vocea lui Nelu Varga, patronul echipei, CFR Cluj a anunțat că Manea are ultimatum pentru a-și decide viitorul.
Varga a spus că în această săptămână se va lua decizia finală în privința viitorului lui Cristi Manea, internaționalul român care își termină contractul în vara lui 2024.
"Săptămâna asta discutăm. Ori e albă, ori e neagră", a declarat Varga, conform ProSport.
Recent s-a discutat despre o posibilă trecere a lui Manea la Galatasaray, în Turcia, liber de contract.
Cristi Manea a jucat 18 meciuri (1154 de minute) în toate competițiile sezonului la CFR Cluj, timp în care a marcat o dată.
El este cotat la 3,2 milioane de euro de către Transfermarkt.