Ianis Hagi a fost titular și a pasat decisiv la primul gol marcat de Rangers, miercuri, în victoria cu 2-0 contra celor de la St. Mirren. Acest lucru l-a mulțumit pe antrenorul său, Steven Gerrard.
Fosta legendă a lui Liverpool a vorbit, după meci, despre jucătorii săi:
”Avem jucătorii în formă. Ianis Hagi a contribuit încă o dată cu o pasă decisivă”, a spus Gerrard, citat de Glasgow Times.
Iată și alte declarații recente ale lui Gerrard despre Hagi:
7 este nota primită de Ianis Hagi după acest meci
După această partidă, Rangers a ajuns la 59 de puncte din 21 de meciuri, având 19 victorii și două egaluri, golaveraj incredibil, 56-5.
Pentru echipa lui Hagi și Gerrard urmează, sâmbătă, marele meci cu Celtic, care se află pe locul al doilea, la 16 puncte în spate, dar cu trei partide mai puțin jucate.
La precedenta întâlnire dintre Celtic și Rangers, din luna octombrie, românul a fost lăsat pe banca de rezerve de Steven Gerrard. De data asta, Hagi speră la prima apariție împotriva lui Celtic.
Ianis Hagi are 4 goluri și 10 pase decisive pentru Rangers în 25 de meciuri în acest sezon, în toate competițiile.
Citește și: