Ce îl îngrijorează pe Dan Petrescu înaintea meciului cu AS Roma

Ce îl îngrijorează pe Dan Petrescu înaintea meciului cu AS Roma

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă online, că formaţia sa are o şansă mică în meciul cu AS Roma din Europa League, dar trebuie să se bată pentru ea.

„Cred că întâlnim posibila viitoare campioană a Italiei şi câştigătoare a Europa League. Arată foarte bine Roma, am văzut toate meciurile lor, sunt neînvinşi pentru că au pierdut doar o dată la ‘masa verde’. E clar că şi mâine şansele le aparţin tot lor, dar o şansă avem tot timpul, indiferent că jucăm cu Barcelona, Real Madrid sau Roma. E o şansă mică, dar trebuie să ne batem pentru ea şi sperăm ca norocul să se mai întoarcă puţin pe strada noastră. Pentru că dacă ne uităm la ultima perioadă, parcă nici norocul n-a fost de partea noastră”, a spus tehnicianul.

ADVERTISING

"Până la urmă în tur nu ne-a bătut orice echipă cu 5-0, ne-a bătut AS Roma. Deci nu a fost ceva extraordinar. Ieri Barcelona a bătut la Kiev cu 4-0 şi tot e un rezultat normal. Deci nu a fost un accident la Roma, scorul de atunci reflectă bugetul. Dar se cunoaşte faptul că în tur nu am avut toţi jucătorii şi nici acum nu-i avem. Avem prea multe absenţe, iar asta e problema cea mai mare", a adăugat el.

Petrescu s-a arătat îngrijorat de forma adversarilor din ultima perioadă. "Sunt îngrijorat de forma lor şi de faptul că noi am pierdut ultimul meci din campionat, deci moralul nu e prea bun. Pur şi simplu Roma e într-o prea mare formă acum. Arată mult prea bine. Am văzut că Dzeko a făcut deplasarea, deci cred că revine la meciul de mâine. Aşa că sunt convins că va fi extraordinar de greu şi ar fi fantastic orice am scoate din meciul ăsta. E o problemă pentru ei că nu au fundaşii, dar au un atac fantastic. Ei pot câştiga orice meci, nu doar cu CFR. Acum depinde de cum vom fi şi noi fizic la ora meciului", a menţionat Dan Petrescu.

ADVERTISING

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, joi, de la ora 22:00, pe teren propriu, formaţia italiană AS Roma, într-o partidă contând pentru Grupa A din Europa League.

Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇