Există o idee pe care sportul de performanță a cultivat-o ani la rând: dacă vrei să devii mai bun, trebuie să faci mai mult. Mai multe antrenamente, mai multe ore, mai multă intensitate, mai puține zile libere. Numai că organismul nu funcționează după regula „cu cât mai mult, cu atât mai bine”. La un moment dat, ceea ce trebuia să construiască performanța începe să o distrugă.
Antrenamentul este, în esență, un stres controlat. Mușchii sunt solicitați, rezervele energetice sunt consumate, sistemul nervos este pus la lucru, iar organismul primește un semnal: trebuie să se adapteze. Dar adaptarea nu se produce în timpul efortului, ci în perioada de recuperare. Atunci când această alternanță dintre solicitare și refacere este respectată, corpul devine mai puternic. Când dezechilibrul persistă, pot apărea oboseala acumulată, scăderea performanței, tulburările de somn, modificările dispoziției și, în cazurile severe, sindromul de supraantrenament.
Nu orice oboseală înseamnă supraantrenament
Este importantă o diferență pe care sportivii o ignoră uneori. După un antrenament greu este normal să fii obosit. Chiar și câteva zile cu performanțe mai slabe pot face parte din procesul normal de adaptare. Specialiștii vorbesc despre „functional overreaching”: o perioadă scurtă în care sportivul se antrenează peste nivelul obișnuit și performanța scade temporar, dar organismul își revine și poate deveni ulterior mai performant.
Problema apare atunci când solicitarea excesivă este repetată și recuperarea rămâne insuficientă. Se poate ajunge la „non-functional overreaching”, iar în formele persistente și severe, la ceea ce literatura de specialitate numește sindrom de supraantrenament. Diferența nu este întotdeauna ușor de făcut, iar diagnosticul nu se bazează pe o singură analiză de sânge sau pe un test simplu. Este nevoie de evaluarea întregului context al sportivului.
Când corpul începe să spună „ajunge”
Unul dintre cele mai importante semnale este paradoxal chiar scăderea performanței. Sportivul se antrenează mai mult, dar aleargă mai încet, ridică mai puțin, obosește mai repede sau simte că eforturile care înainte erau ușoare au devenit brusc dificile.
Apar apoi semne pe care mulți le pun pe seama unei perioade proaste: oboseală persistentă, dureri musculare care nu mai dispar, somn perturbat, schimbări de dispoziție, iritabilitate, lipsă de motivație, dificultăți de concentrare sau senzația că antrenamentul a devenit o obligație apăsătoare. Pot apărea, de asemenea, îmbolnăviri mai frecvente și modificări ale greutății. Important este că aceste simptome nu sunt specifice exclusiv supraantrenamentului și pot avea și alte cauze medicale, motiv pentru care evaluarea trebuie făcută cu atenție, scrie British Journal of Sports Medicine.
Și psihicul intră în ecuație
Poate cea mai interesantă parte a fenomenului este că supraantrenamentul nu este doar o problemă musculară.
Sportivul poate ajunge să fie prins într-un cerc dificil: performanța scade, iar reacția lui este să se antreneze și mai mult pentru a recupera. Rezultatul poate fi exact opusul celui dorit. Presiunea de a performa, competițiile, problemele personale, lipsa somnului și stresul psihologic se adaugă peste stresul fizic al antrenamentului.
De aceea, recuperarea nu trebuie privită doar ca odihnă musculară. Ea include somnul, alimentația, hidratarea, reducerea încărcării atunci când este necesar și recuperarea psihologică. Comitetul Olimpic Internațional subliniază că încărcarea sportivului trebuie privită împreună cu factorii care nu țin direct de sport, inclusiv stresul psihologic, călătoriile, programul competițional și starea generală de sănătate.
Cea mai periculoasă frază poate fi „mai trag puțin”
În sport, limitele sunt importante. Dar există o diferență între a-ți depăși limitele într-un antrenament și a ignora sistematic semnalele organismului.
Un sportiv disciplinat nu este cel care se antrenează indiferent de orice. Este cel care știe când să accelereze și când să reducă ritmul. Uneori, cea mai matură decizie sportivă nu este să mai adaugi o oră de antrenament, ci să dormi încă două ore. Nu este să mai alergi încă 10 kilometri, ci să accepți o zi de recuperare. Nu este să ignori durerea, ci să afli de unde vine.
Performanța nu se construiește doar prin efort. Se construiește prin alternanța dintre efort și recuperare.
Corpul nu are nevoie să fie învins
Poate că una dintre cele mai importante lecții ale sportului este tocmai aceasta: corpul nostru nu este un adversar pe care trebuie să-l învingem. Este partenerul fără de care nu putem ajunge nicăieri.
Îl putem împinge, îl putem provoca și îi putem cere mai mult decât ieri. Dar trebuie să-i oferim și timpul necesar pentru a răspunde acestei provocări. Pentru că există un moment în care „încă puțin” nu mai înseamnă progres.
Înseamnă că organismul începe să plătească factura pentru tot ceea ce i-am cerut fără să-i oferim timp să se refacă. Iar uneori, cel mai greu lucru pentru un sportiv nu este să mai dea totul. Este să se oprească.
Umilită de Polonia, naționala României primește o lovitură dură
U Cluj l-a contactat pe Edi Iordănescu: Răspunsul primit din partea antrenorului
IMM-urile reclamă un mediu de afaceri tot mai dificil: peste jumătate se așteaptă la scăderi, iar concedierile depășesc angajările - sondaj
Verdictul dat de Cristi Balaj în privința fazei controversate de arbitraj din meciul Polonia - România
