ATP și WTA, puse la zid de un fost tenismen ucrainean

ATP și WTA, puse la zid de un fost tenismen ucrainean
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul jucător ucrainean de tenis Alexander Dolgopolov vrea ca jucătorii din Rusia şi Belarus să fie interzişi de la toate turneele internaţionale, în urma agresiunii armate ruse împotriva Ucrainei, scrie DPA.

Cele două ţări sunt interzise de la evenimentele sportive pe echipe, dar numărul 1 ATP, Daniil Medvedev, şi alţi tenismeni din aceste ţări pot juca sub drapel neutru la competiţiile organizate de ATP şi WTA, inclusiv la turneele de Mare Şlem.

Dar Dolgopolov, fost numărul 13 mondial, care a câştigat trei titluri ATP în cariera sa şi a jucat ultimul său meci în 2018, înainte de a se retrage oficial anul trecut, a declarat pentru BBC că sportivilor din Rusia şi Belarus nu ar trebui să li se permită să intre pe teren.

ADVERTISING

Dolgopolov spune că ATP şi WTA sunt "prea pasive" în ceea ce priveşte sancţiunile, el precizând că nu are nimic personal cu Medvedev sau cu Andrei Rublev (7 ATP).

''Eu îi cunosc personal pe toţi. Am şi jucat contra lui Daniil. Sunt oameni deosebiţi dar, fără supărare, Rusia şi Belarus ar trebui excluse din toate competiţiile sportive internaţionale la toate disciplinele. Nu cred că este suficient doar să le anulăm drapelul naţional sau să condamnăm din vorbe agresiunea Rusiei'', a spus Dolgopolov.

ADVERTISING

Aşa cum se ştie, Dolgopolov (33 ani) s-a întors în ţara sa şi a pus mâna pe armă pentru a-şi apăra oraşul natal Kiev, a anunţat sportivul, miercuri, pe reţelele de socializare.

"Salut Kiev, m-am întors să ajut cât pot şi să ne apărăm ţara", a scris fostul numărul 13 mondial (în 2012), câştigător a trei turnee în circuitul ATP, într-o postare pe Instagram, explicând că şi-a pus mama şi sora la adăpost în Turcia, chiar înainte de începerea conflictului.

"Am avut noroc, un fost soldat profesionist m-a învăţat să trag, timp de 5-7 zile. Nu am devenit Rambo într-o săptămână, dar mă simt destul de confortabil cu armele", a adăugat tenismanul retras din activitate în mai 2021, din cauza accidentărilor recurente la încheietura mâinii.

ADVERTISING

El a postat, de asemenea, pe contul său de Twitter o fotografie în are poate fi făcut echipat cu vestă antiglonţ, cască şi armă, însoţită de legenda: "Înainte erau rachete şi fileuri, acum este asta...". Pe Instagram, Dolgopolov a afirmat că s-a întors cu alţi voluntari în Ucraina, "traversând Europa" de la Zagreb, înainte de a intra în ţara sa prin Polonia.

Tot în Ucraina se mai află un alt tenisman, Serghei Stahovski (36 ani), care speră să nu fie nevoit ''să folosească o armă", după cum a declarat pentru BBC, deşi spune că ştie "cum se foloseşte una". Cunoscut pentru victoria sa în faţa lui Roger Federer la ediţia 2013 de la Wimbledon, Stahovski s-a retras după ultima ediţie a Openului Australiei, din luna ianuarie.

Pe lângă Dolgopolov şi Stahovski, la Kiev se află şi alte personalităţi sportive, începând cu legenda boxului şi sportului ucrainean, Vitali Kliciko, actualul primar al Kievului, şi fratele său, Vladimir Kliciko, de asemenea campion mondial la categoria grea, care s-au înrolat alături de rezervişti.

Fostul tenisman ucrainean Andrei Medvedev (47 ani), finalist la Roland Garros în 1999, s-a implicat la rândul său în apărarea ţării sale, fiind văzut într-o fotografie postată marţi pe Instagram de Serghei Stahovski, în care cei doi apar împreună pe frontul ucrainean.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇