Alexandru Mitriță a luat o decizie radicală și vrea să plece de la echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf

Alexandru Mitriță a luat o decizie radicală și vrea să plece de la echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mijlocașul român Alexandru Mitriță, care evoluează în țările arabe la Al Ahli, grupare antrenată tot de un român, de Laurențiu Reghecampf, a hotărât să plece din campionatul Arabiei Saudite.

Fostul jucător de la Universitatea Craiova, în vârstă de 26 de ani, s-a transferat la Al Ahli de la New York City FC pe 8 octombrie 2020, semnând un contract până în iunie 2021.

Problema lui Mitriță este că internaționalul român nu a primit nici până acum vreun salariu de la Al Ahli de când a semnat cu arabii, iar olteanul este hotărât să pună piciorul în prag, după cum anunță presa saudită.

ADVERTISING

Mitriță a făcut o cerere către conducerea lui Ahli prin care anunță că își dorește rezilierea contractului, din cauza neplății a multiple salarii.

În această stagiune, românul a evoluat în 27 de partide pentru Jeddah, marcând de 4 ori, bifând însă și cinci asisst-uri.

ADVERTISING

Românul a fost cumpărat de americanii de la New York în ianuarie 2019 pentru suma de 8 milioane de euro.

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Real Madrid e aproape să dea o dublă lovitură. Poate aduce un antrenor de top, dar și un star al lui Juventus Torino, la ”pachet” cu acesta

Valentin Mihăilă și-a decis viitorul în Italia, după retrogradarea cu Parma în Serie B

Drulă are de gând să salveze TAROM cu chartere. Va renunţa la o treime din angajaţi şi din flota de avioane

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!