Agentul lui Ionuț Radu anunță că portarul român pleacă de la Inter

Agentul lui Ionuț Radu anunță că portarul român pleacă de la Inter
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Portarul român Ionuț Radu de la Inter, 24 de ani, va pleca de la gruparea Internazionale la finele acestui sezon, după ce s-a tot săturat să primească șanse de la echipa nerrazzură.

Fostul portar al naționalei României la tineret sau fost goalkeeper la Genoa va pleca la finele acestei stagiuni de la Inter, iar anunțul a fost făcut de unul dintre impresarii săi, Crescenzo Cecere.

Din 2019 încoace, Radu a bifat doar 3 meciuri pentru Inter, două în campionat și una în Cupa Italiei.

”Ne uităm în jur, în Italia și în străînătate. Trebuie să joace și să-și demonstreze valoarea. Cred că vom pleca de la Inter!”, a anunțat Cecere pentru portalul Tuttomercatoweb.

ADVERTISING

El ar putea fi folosit ca monedă de schimb pentru aducerea fundașului Bremer de la AC Torino, sau același lucru ar putea fi realizat și cu Sassuolo, de unde Inter îi dorește pe Davide Fratessi și Gianluca Scamacca.

Radu a evoluat în România pentru echipele de juniori ale cluburilor Steaua și Dinamo.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!