Adrian Mutu anunță că și-a dat demisia: CFR Cluj are două variante de înlocuitor

Adrian Mutu anunță că și-a dat demisia: CFR Cluj are două variante de înlocuitor

Adrian Mutu (45 de ani) a anunțat, miercuri, că și-a dat demisia de la CFR Cluj.

„Briliantul” n-a putut trece peste înfrângerea umilitoare suferită de CFR Cluj contra Corvinului Hunedoara, scor 0-4, în Cupa României.

La flash-interviul de după meci, Adrian Mutu a anunțat că este gata să-și dea demisia, iar acum a luat decizia finală și a înștiințat clubul că a decis să plece.

„Mi-am dat demisia de la CFR Cluj! M-am gândit toată noaptea, nu pot să trec peste această umilință. Eu am o altă mentalitate, una de învingător.

ADVERTISING

Demisia mea este de la ora 11:00 dimineața pe biroul președintelui de la CFR Cluj, Cristi Balaj. Aștept s-o aprobe și domnul Varga și ne strângem mâinile.

A fost o umilință prea mare, peste care eu, care am un caracter de campion, pur și simplu nu pot să trec. Îmi doresc ca CFR-ul să facă performanță în continuare, dar e greu în aceste condiții, pe care le-ați văzut și dumneavoastră. E vorba despre evoluția pe care am avut-o în meciul împotriva Corvunului, dar mai ales a lipsei de atitudine care a existat.

ADVERTISING

Deci, oficial, pot spune că mi-am înaintat demisia! Îmi pare foarte rău de această situație, dar eu, Adrian Mutu, am stat și m-am gândit toată noaptea și pur și simplu nu pot accepta așa ceva”, a declarat Adrian Mutu, conform Fanatik.

CFR Cluj are două nume pe lista cu înlocuitori pentru Adrian Mutu. Este vorba despre Andrea Mandorlini, italianul pe care chiar Mutu l-a înlocuit pe banca CFR-ului, sau Dan Petrescu din vara lui 2024, scrie ProSport.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!