Abia revenit pe teren după mai bine de un an, Neymar s-a accidentat din nou

Abia revenit pe teren după mai bine de un an, Neymar s-a accidentat din nou
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atacantul brazilian Neymar, care a revenit în competiţie în urmă cu două săptămâni după o absenţă de peste un an din cauza unei accidentări grave, a fost nevoit să părăsească terenul în cursul meciului câştigat de echipa saudită Al-Hilal în faţa formaţiei iraniene Esteghlal, cu scorul de 3-0, în Liga Campionilor Asiei la fotbal, acuzând probleme la coapsa dreaptă, informează AFP.

Neymar, în vârstă de 32 de ani, a intrat în joc în minutul 58 al partidei de pe Kingdom Arena din Riad, în timp ce Al-Hilal conducea deja cu 2-0 graţie reuşitelor atacantului sârb Aleksandar Mitrovic, autorul unui hat-trick în acest joc.

ADVERTISING

Cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Braziliei a acuzat probleme la coapsă şi, la câteva minute după ce a primit îngrijiri pe margine, a fost înlocuit în minutul 86, părăsind terenul ţinându-se cu mâna de ischiogambierul drept.

Starul brazilian s-a accidentat la ligamentul încrucişat şi menisc pe 17 octombrie 2023, în cursul unui meci disputat cu Selecao împotriva Uruguayului, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.

El a jucat din nou pentru prima data într-o competiţie oficială pe 21 octombrie, intrând în minutul 77 al meciului dintre Al-Hilal şi Al-Ain (Emiratele Arabe Unite), tot în Liga Campionilor Asiei.

ADVERTISING

Înainte de accidentare, Neymar jucase doar cinci meciuri pentru clubul saudit, la care a sosit în august 2023 de la Paris Saint-Germain pentru aproximativ 100 de milioane de euro pe sezon, potrivit informaţiilor din mass-media.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!