A treia etapă din Campionatul Național de Super Rally, sâmbătă pe străzile din Deva

A treia etapă din Campionatul Național de Super Rally, sâmbătă pe străzile din Deva
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Centrul municipiului Deva va găzdui sâmbătă a treia etapă din Campionatul Național de Super Rally, singura competiție automobilistică desfășurată exclusiv pe circuit urban, și unde vor concura 23 de piloți pe modele precum Formula Renault, Radical SR8 sau Speed Car GT.

După rundele de la Mangalia și Târgu Mureș, caravana super rally va ajunge pentru al treilea an consecutiv în reședința județului Hunedoara, iar câștigătorul en-titre, francezul Jerome France va fi din nou prezent.

Evenimentul organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva poate însemna un pas decisiv pentru France să își asigure al doilea titlu de campion național absolut. Acesta vine în Hunedoara din postura de lider al clasamentului, după ce a obținut victorii în primele două runde, urmând să piloteze și de această dată un prototip Norma.

ADVERTISING

Printre cei care vor să îl încurce pe lider se numără Mihai Leu (Radical SR8) și Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5). Fost campion național absolut, Cășuneanu are deja un podium la
Deva, înregistrat în 2020.

Belgianul Didier Balcaen va lua startul pe monopostul Formula Renault, același cu care France câștiga la Deva anul trecut. Cei doi sunt coechipieri la Real Racing în campionat, având concurență directă cu cei de la Real Racing, Cășuneanu și Aurelian Andronache (Speed Car GT), aceștia din urmă fiind și lideri în topul echipelor.

ADVERTISING

Printre cei care se vor mai afla pe traseul urban din Deva se mai numără fostul campion național de raliuri Vali Porcișteanu (Mitsubishi Evo 9) și multiplu vicecampion de viteză în coastă Lucian Răduț (Mitsubishi Evo 8), dar și Danny Ungur (Peugeot 208 R2), Alexandru Șchiopesc (Audi R8) sau Leo Borlovan (Funyo).

Vineri seară, piloții vor fi prezentați oficial în centrul municipiului Deva, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, cu ocazia startului festiv, iar cursa va începe sâmbătă dimineață cu manșele de recunoașteri. Cele două manșe de concurs care vor decide câștigătorul încep la ora 14:15.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇