Zi cu multe emoții pe Valea Prahovei: Cozi mari, vânt puternic, turiști prinși de avalanșă și fără schi la Sinaia

Zi cu multe emoții pe Valea Prahovei: Cozi mari, vânt puternic, turiști prinși de avalanșă și fără schi la Sinaia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Prima zi a weekendului a adus provăcări pentru cei care au ales să o petreacă la munte. La Sinaia nu s-a schiat din cauza vântului, la Poiana Brașov cozile erau de zeci de metri, iar o avalanșă care s-a produs în Bucegi a prins doi turiști.

Staţiunile de pe Valea Prahovei sunt aglomerate, la acest sfârşit de săptămână. În Poiana Braşov, timpul de aşteptare de instalaţiile de transport pe cablu a depăşit jumătate de oră.   

La Sinaia însă, care are cel mai mare domeniu schiabil dintre toate staţiunile din zonă, instalaţiile de transport pe cablu care funcţionează la 2000 de metri altitudine nu au pornit, sâmbătă, din cauza vântului puternic. 

ADVERTISING

Turiştii au putut urca cu telegondola până la Cota 1400, unde să se bucure de temperaturile ridicate.

Avalanșă în Bucegi

Spre după-amiază, însă, o avalanşă s-a produs în masivul Bucegi, sub vârful Ţigăneşti. Două persoane au fost prinse sub zăpadă, dar salvamontiștii au putut interveni la timp pentru a le ajuta.

Una dintre victime are nevoie de îngrijiri medicale.

”O persoană este în stare foarte bună. Cealaltă persoană este conştientă, dar în cazul acesteia există o suspiciune de traumatism de bazin sau de coloană şi trebuie să avem mare grijă în ceea ce priveşte transportul”, a declarat şeful Salvamont, Sabin Cornoiu. 

ADVERTISING

Schior urmărit de urs pe pârtie

Probleme au fost și la Predeal, unde pe Pârtia Clăbucet un schior a fost urmărit de un urs.   

”A fost vorba despre acelaşi urs, care a apărut pe Pârtia Clăbucet şi Subteleferic. La fiecare apel jandarmii montani au intervenit prompt şi au îndepărtat animalul de pe pârtie. Datorită faptului că la intervenţie au folosit un ATV cu şenile, zgomotul produs a izgonit ursul în pădure.

În urma apelurilor repetate, am luat legătura cu administratorul fondului de vânătoare, care va demara procedurile pentru relocarea animalului”, a transmis Jandarmeria Braşov.   

ADVERTISING

O altă intervenţie a jandarmilor braşoveni a avut loc tot după producerea unei aglomerări la una din cabanele de pe Vârful Postăvarul.   

“Spre sfârşitul programului instalaţiei de transport pe cablu s-a produs o aglomerare de turişti la una din cabanele aflate pe Vârful Postăvarul. Jandarmii montani s-au autosesizat şi au solicitat reprezentanţilor cabanei respective să oprească muzica şi să nu mai comercializeze băuturi alcoolice.

La acţiune au participat trei echipaje de jandarmi montani şi au fost aplicate şapte avertismente scrise şi o amendă în valoarea de 500 lei”, a mai precizat Jandarmeria Braşov. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇