Universitatea București, somată să-i retragă titlul de doctor honoris causa mareșalului Ion Antonescu

Universitatea București, somată să-i retragă titlul de doctor honoris causa mareșalului Ion Antonescu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, a cerut conducerii instituției să retragă distincția de doctor honoris causa acordată mareșalului Ion Antonescu în urmă cu peste 80 de ani.

„Am solicitat Senatului Universității din București să retragă, în proxima sa ședință, titlul de doctor honoris causa, pe care i l-a acordat în 1941 mareșalului Ion Antonescu.

Numele dictatorului militar, participant la Holocaustul împotriva evreilor și romilor, nu trebuie să mai fie asociat cu numele unei instituții care respectă libertățile”, a anunțat, pe Facebook, profesorul Cristi Preda.

ADVERTISING

Citește și Cum a ajuns Mircea Vulcănescu să rămână bust și martir, iar crimele antisemite să fie banalitate a răului și spirit al epocii: Cu mâinile goale, nu am ucis vreun evreu

Amintim că în România este condamnată prin lege apologia persoanelor responsabile pentru crime de război sau împotriva omenirii. Guvernul Ion Antonescu a fost identificat ca responsabil pentru moartea a 280 - 380.000 de evrei și peste 11.000 de romi în perioada 1940-1944.

Un sondaj comandat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” la finalul anului 2021 arăta că românii nu cunosc istoria și mulți au viziuni rasiste, antisemite și xenofobe.

ADVERTISING

Mai exact, 37% dintre respondenţi considerau că evreii „ar fi bine să se ducă să trăiască în ţara lor”, iar 30% doreau că în anumite profesii şi ocupații numărul evreilor să fie limitat. De asemenea, 53% dintre intervievaţi au fost de părere că evreii „își urmăresc doar propriile interese”.

În acelaşi timp, 65% dintre respondenţi apreciază că Holocaustul s-a întâmplat în Germania, 52% în alte ţări şi doar 32% consideră că acesta s-a întâmplat şi în România.

Dintre cei care afirmă că Holocaustul a avut loc şi în România (32% din eşantion), 63% au identificat greşit „deportarea evreilor în lagăre controlate de Germania nazistă” drept o acţiune a Holocaustului din România şi 51% au indicat drept acţiune principală a Holocaustului din România „confiscarea bunurilor mobile şi imobile”.

ADVERTISING

Din acelaşi sub-eşantion (32% din eşantion), 53% consideră că Germania nazistă este principalul responsabil pentru declanşarea Holocaustului în România şi doar 31% consideră că responsabilitatea principală este a Guvernului Antonescu. În rândurile celor care cunosc că Holocaustul a avut loc în România (32% din eşantion), 51% au indicat, eronat, drept cauză a deportării romilor, în Transnistria de către Guvernul Antonescu, „influenţa Germaniei asupra guvernului României”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇