Turcan vrea dialog activ pe filmul despre Arsenie Boca: Să țină cont atât de lege, cât și de sensibilitățile legitime ale multor români

Turcan vrea dialog activ pe filmul despre Arsenie Boca: Să țină cont atât de lege, cât și de sensibilitățile legitime ale multor români

Ministrul Culturii Raluca Turcan a reacționat, miercuri, la o zi după ce Arhiepiscopia Sibiului a cerut interzicerea proiectării lungmetrajului „Arsenie. Viaţa de apoi” al regizorului Alexandru Solomon la Astra Sibiu, susţinând că „viaţa părintelui Arsenie Boca este jignitor parodiată”.

Ea spune că un astfel de act de cenzură precum cel solicitat de Arhiepiscopie ar încălca Constituția.

„Ministerul Culturii ca autoritate publică centrală, are obligaţia de a întreprinde demersuri doar în limitele atribuţiilor conferite prin lege şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Legea fundamentală a României. Prin urmare, în măsura în care ar interveni în planificarea şi în conţinutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, Ministerul Culturii s-ar situa în afara responsabilităţilor legale şi ar încălca prevederile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare”, este mesajul Ralucăi Turcan.

ADVERTISING

Legea fundamentală a României, mai precizează Turcan, arată că „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii” (art. 30 alin. 8).

„Conţinutul producţiilor culturale care generează controverse în spaţiul public merită abordat de părţile interesate printr-un dialog activ, sub semnul toleranţei şi al respectului pentru demnitatea umană, care să ţină cont atât de prevederile legale, cât şi de sensibilităţile legitime ale multor cetăţeni români”, mai este precizat în mesaj.

ADVERTISING

Arhiepiscopia Sibiului a cerut organizatorilor Astra Film Festival ca proiecţia filmului „Arsenie. Viaţa de apoi”, realizat de regizorul Alexandru Solomon, să fie interzisă.

În replică, organizatorii spun că în 30 de ani, de când există festivalul, niciun film nu a fost cenzurat.

Surprinzător, conducerea BOR nu sprijină iniţiativa de cenzurare solicitată de Arhiepiscopia Sibiului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇