CFR reduce viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată, unde temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius.
În perioada 19 – 21 iunie, din cauza temperaturilor ridicate anunțate în județele aflate sub incidența celor două avertizări de temperaturi caniculare cod galben și cod portocaliu, traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul șinei ajunge și chiar depășește 50 de grade Celsius se va desfășura în condiții speciale, cu reducerea vitezei de circulație a trenurilor, în anumite intervale orare.
Această măsură e prevăzută de instrucțiunile feroviare și are drept scop desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranţă, anunță CFR SA.
Reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de orice sistem feroviar, în vederea derulării traficului în condiţii de siguranţă.
Zonele aflate sub avertizare de temperaturi extreme, pentru următoarele 3 zile sunt: nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea, aflate sub incidența codului galben, respectiv Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, aflate sub incidența codului portocaliu.
În intervalele orare în care temperatura în aer depășește deja 37 de grade, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare face permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei.
CFR Călători: Aerul condiționat nu va face față
Pe de altă parte, CFR Călători precizează că, pentru menținerea în funcțiune a instalațiilor de climatizare, au fost dispuse măsuri suplimentare de mentenanță a instalaţiilor de climă în reviziile de vagoane care formează garniturile de tren, precum și însoțirea cu electricieni de vagoane în anumite intervale orare”,
Totuşi, aceste instalații nu fac față, pentru că sunt temperaturi mari și din cauză că unii călători deschid geamul:
„Însă, în zilele cu temperaturi exterioare caniculare (de multe ori chiar și de peste 50 – 55 de grade C la soare) care se înregistrează la nivelul șinei și cutiei materialului rulant, dar şi din cauza deschiderii geamurilor în parcurs, instalațiile de climatizare riscă să nu mai poată asigura răcirea şi să funcţioneze în regim de ventilație”.