Vom avea o săptămână africană, cu 42 de grade: 3 noi alerte de caniculă de la ANM

Vom avea o săptămână africană, cu 42 de grade: 3 noi alerte de caniculă de la ANM
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România se află sub influența unui nou val de căldură intens și de lungă durată, care anunţă o săptămână africană cu vârful de caniculă vineri şi sâmbătă, când se vor resimţi chiar şi 42 de grade, potrivit specialiştilor de la ANM.

Deocamdată meteorologii au emis marţi dimineaţă noi avertizări de tip cod galben şi portocaliu de caniculă pentru toată ţara.

Primul cod galben este valabil marţi, în jumătatea de sud a ţării.

"În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă.

ADVERTISING

Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.

Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade", transmite ANM.

image-23
Foto: ANM

În zilele viitoare vremea va continua să se încălzească, iar disconfortul termic va fi tot mai accentuat, astfel că România se va afla sub influenţa unui nou val de căldură intens şi de lungă durată.

Pentru miercuri ANM a dat două alerte meteo.

Codul galben se mută în partea de nord est a ţării.

"În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă.

ADVERTISING

Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități", precizează ANM.

Codul portocaliu va fi în vigoare tot miercuri, dar în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.

Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În toată ţara, nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

image-24
Foto: ANM

Prognoza meteo pentru Bucureşti

ANM a emis o prognoză specială pentru Bucureşti care anunţă pentru marţi vreme călduroasă, caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

ADVERTISING

Temperatura maximă va fi de 33…35 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade.

Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

Miercuri şi Capitala intră sub cod portocaliu aşa că vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…21 de grade.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Vârful săptămânii africane - 42 de grade

Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat de ce vom avea o „săptămână africană” în România.

„Ținând cont că masa de aer foarte cald este de origine tropicală, dinspre nordul Africii, se subînțelege de ce mass-media numește această săptămână, săptămâna africană (...) Marţi vorbim de o extindere a avertizării meteorologice de cod galben nu numai pentru areale din Muntenia, Oltenia, dar și în partea de sud-vest. Practic, toată jumătatea de sud a României va fi afectată de un val de caniculă peste 35 de grade cu accente spre 37-38 în sud. (...)

Vârful acestui episod va fi începând de joi, 38 de grade, vineri și sâmbătă, când contăm pe 38 de grade  la umbră și așa cum arată informațiile la acest moment, 40-42 temperatură resimțită”, a declarat Elena Mateescu, la Antena3.

Indicele temperatură-umezeală va fi de peste 80-82 de unități.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇