În plin proces de negociere a salariilor, STB are un nou director general, iar marţi au loc negocieri finale pentru a evita greva.
Mandatul fostului director, Adrian Criț, a expirat vineri, iar Consiliul de Administrație a decis luni să nu îi acorde un nou mandat. În schimb, a fost numit interimar Daniel Istrate, scrie Economedia.
Istrate era până ieri directorul Direcției de Investiții. A mai ocupat și funcția de expert și director în cadrul Direcției Servicii Publice în Primăria Capitalei.
Adrian Criț era la şefia STB din martie 2021, fiind sprijinit de PNL, mai exact de viceprimarul Stelian Bujduveanu. Surse citate de Gândul spun că Criț ar putea fi numit acum secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Înlocuirea de la conducerea societăţii se face în contextul negocierilor care se află în toi pentru creșteri salariale la STB, în condiţiile în care sindicatul a amenințat cu grevă.
La începutul lunii, Criţ spunea că angajaţii STB au salarii bune şi nu se justifică majorările cerute de sindicat.
”Angajații noștri beneficiază de niște salarii OK, din punct de vedere a ceea ce există la nivel național. Salariul mediu brut pentru prima jumătate a anului, urmare a depunerii situațiilor financiare, e de 8.000 de lei. Vă dați seama? Sunt niște salarii destul de OK la nivelul societății (…). Tot urmare a analizei efectuate pe prima jumătate a anului, salariul mediu net pentru șoferii și manipulanții de la tramvaie este de 6.616 lei".
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a precizat de curând că PMB încasează 20 -25 de milioane de lei din biletele şi abonamentele STB, dar plăteşte subvenţie de 120 de milioane de lei.
Pentru a aplana conflictul, viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a invitat sindicatul STB la o rundă de negocieri, care va avea loc marţi, la sediul PMB.