După o bălbâială administrativă pe care a încercat să o ascundă, Primăria Capitalei a ales să cârpească trotuarele de pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, în loc să le repare așa cum ar fi trebuit.
Despre lărgirea Șoselei Fabrica de Glucoză de la două la patru benzi s-a vorbit în București încă de prin 2010. Dar consilierii generali și primarii n-au căzut de acord asupra costurilor și modalității în care are ar trebui făcută lucrarea.
Așa că supralărgirea s-a tot amânat. Traficul din zonă a devenit, însă, din ce în ce mai intens. Și nevoia de supralărgire a șoselei a tot crescut.
Într-un final, lucrările au început abia în 2018. Și s-au finalizat pe la finele lunii iunie 2020. Întreaga supralărgire a fost realizată în mandatul Gabrielei Firea.
E un proiect necesar, de care toți bucureștenii ar fi trebuit să se poată bucura. Din păcate, însă, momentan, doar șoferii au motive de bucurie, pentru că, într-adevăr, circulă acum în condiții mai bune, pe o șosea nouă și mai lată.
Pietonii și bicicliștii, în schimb, nu prea au motive de bucurie, din cauză că trotuarele șoselei s-au construit greșit.
Spațiul alocat acestor trotuare a fost de la început insuficient, pe unele porțiuni ale șoselei. Cu toate astea, tot pe trotuar s-au îngrămădit și pistele pentru biciclete. Așa s-a ajuns ca, pe unele porțiuni de șosea, bicicliștii să riște să acroșeze pietonii!
Și dacă lucrurile nu erau deja destul de complicate, în dreptul stațiilor pentru transport în comun, trotuarele se îngustează și mai mult.
În ciuda tuturor acestor probleme, la un moment dat Direcția de Mediu din PMB a decis să amenajeze și niște alveole pentru copaci - late de 1 metru fiecare - pe aceleași trotuare deja neîncăpătoare.
Parte dintre alveole erau oricum neinspirat poziționate. Spre exemplu, e greu de înțeles cum ar fi putut crește un arbore, fără să deranjeze traficul, într-o alveolă amenajată chiar în fața unui semafor.
USR Sector 2 a atras din timp atenția asupra faptului că trotuarele vor fi periculoase, dacă se inaugurează așa.
Dar PMB n-a ținut cont de niciun avertisment. La finele lunii iunie, Gabriela Firea a inaugurat parte din șosea (porțiunea de câteva sute de metri dintre Strada Barbu Văcărescu și Calea Floreasca s-a deschis ulterior).
Primarul general n-a invitat din timp presa la inaugurare. Și a postat pe pagina sa de Facebook o filmare dintr-un autobuz cu care circula pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, ca să arate că traficul e fluidizat acum. În acel material video nu s-a pomenit nimic despre starea trotuarelor.
Confruntată cu criticile legate de spațiile pentru pietoni și bicicliști, Firea a scris pe rețelele de socializare că problemele se vor rezolva și că, de fapt ”se caută chichițe” pentru a nu recunoaște meritul proiectului supralărgirii.
În context, Asociația Metrou Ușor a propus o serie de soluții pentru rezolvarea problemelor trotuarelor. Mai exact, a solicitat eliminarea separatorului de sens din beton (pentru a face loc pe stradă) și mutarea pistelor de bicicliști pe carosabil.
Cum s-au rezolvat până la urmă ”chichițele” despre care vorbea Gabriela Firea și care, în realitate, sunt probleme serioase pentru pietoni și bicicliști? Ei bine, au fost asfaltate, de la un capăt la altul al străzii, toate alveolele pentru arbori, care n-ar fi trebuit oricum amenajate acolo.
Interesant este că muncitorii nu s-au mai chinuit să scoată bordurile alveolelor. În cele mai multe cazuri, acestea au rămas la vedere. Dar sunt și porțiuni de șosea în care s-a turnat asfalt și peste aceste borduri.
Iar toate astea dau trotuarelor aspect discontinuu și cârpit, cu toate că șoseaua a fost de curând inaugurată. Ce să mai vorbim că, evident, nu este toată lucrarea adusă la același nivel.
Deși am trecut în repetate rânduri pe șoseaua Fabrica de Glucoză în ultimele zile, n-am mai întâlnit niciun muncitor la treabă.
E semn că nimeni nu se grăbește să rezolve problemele trotuarelor de pe Fabrica de Glucoză. Asta, dacă cineva mai are într-adevăr de gând să mai repare ceva în zonă.
Citește și: