Se anunță grevă la CFR: Doar o treime din trenuri ar putea circula de luni. Nemulțumirile sindicaliștilor și reacția companiei

Se anunță grevă la CFR: Doar o treime din trenuri ar putea circula de luni. Nemulțumirile sindicaliștilor și reacția companiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sindicaliştii de la CFR Infrastructură se pregătesc de grevă. De luni (27 noiembrie), ar putea circula doar 1 din 3 trenuri.

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Naţional Sindical, anunţă că declanşează greva, ca urmare a nesoluţionării revendicărilor lor.

Aşa cum prevede legea, pe perioada protestului va fi asigurată doar o treime din activitatea normală.

În ultima vreme, Guvernul se confruntă cu multe proteste şi greve de avertisment în diverse domenii, de la transporturi la sănătate sau instituţii care ţin de Ministerul Muncii. Chiar ieri sindicatul TAROM a amenințat că de la 1 decembrie nu va mai ridica avioanele de la sol, iar joi sindicaliştii de la metrou pichetează sediul Guvernului nemulţumiţi de unele măsuri fiscal-bugetare, care vor impacta veniturile angajaţilor Metrorex.

Nemulţumirile angajaţilor CFR Infrastructură

Dar iată care sunt doleanţele sindicaliştilor de la CFR SA. Ele ţin de salarii, dar şi de investiţiile în calea ferată.

ADVERTISING

"Urmare a grevei de avertisment din data de 15 septembrie 2023, reprezentanții Guvernului anunțau creionarea unui plan pentru:

  • finanţarea strategică şi coerentă a căii ferate în vederea readucerii infrastructurii feroviare româneşti la parametrii tehnici proiectaţi;
  • impulsionarea investiţiilor în material rulant de calitate, modern care să vizeze înlocuirea completă a parcului de locomotive şi vagoane destinat transportului de pasageri pe calea ferată, astfel încât românii să se întoarcă în trenuri;
  • stabilirea unei salarizări corecte care să asigure o ierarhie salarială bazată pe complexitatea şi volumul muncii, precum şi pe importanța şi competenţa în actul decizional şi care să permită eliminarea deficitului uriaş de angajaţi.

Deşi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 a fost aprobat, negocierile colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă sunt blocate de politicile economice şi sociale adoptate de Guvern", arată sindicaliştii într-un comunicat, în care nu se precizează însă la ce oră va fi declanșată greva de luni.

ADVERTISING

În opinia lor, aceste politici nu numai că împiedică stabilirea în cadrul negocierilor colective a unei salarizări în concordanţă cu complexitatea şi volumul muncii, precum şi importanța şi competenţa în actul decizional, dar încalcă şi dispoziţiile contractelor colective şi individuale de muncă în vigoare încheiate între părţi, o serie de drepturi salariale fiind diminuate sau suprimate la plată.

”Fată de această situaţie de fapt, am avertizat încă din finalul lunii octombrie 2023 asupra amplificării riscului degradării relaţiilor sociale cu influenţă directă asupra stabilităţii activităţii companiei şi anularea eforturilor din ultimele două luni privind asigurarea unui climat de pace socială.

Întregul ecosistem de transport feroviar are nevoie urgentă de soluţii de finanţare corectă şi reală, nu de experimente eşuate", subliniază sindicaliștii.

ADVERTISING

O singură federaţie face grevă

La greva de avertisment din 15 septembrie au participat Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, dar și Alianța Sindicală a Federațiilor Drum de Fier – Elcatel.

Acum însă acest al doilea sindicat nu va opri lucrul de luni.

”Noi nu vom face grevă. Oamenii noștri au câștigat, nu au câștigat șefii.

Noi am început ieri negocierile pentru semnarea Contractului Colectiv de Muncă și azi semnăm acordul pentru fondul social de 5%. Acum avem buget aprobat, deci se poate aplica Legea 195/2020 privind Statutul personalului feroviar.

Veniturile scad doar în partea de sus a grilei, la conducerea centrală, la regionale. Am vorbit cu oamenii, ei au zis că sunt mulțumiți și nu vor să facă grevă. Șefii nu sunt mulțumiți”, a declarat președintele Federaței Drum de Fier, Florea Dobrescu, pentru Club Feroviar.

CFR promite să fie afectat un număr cât mai mic de călători

Conducerea CFR SA transmite că rămâne deschisă dialogului social, menit să evite un blocaj pe calea ferată şi va da curs oricăror solicitări din partea sindicaliştilor. În cazul declanşării grevei, CFR va identifica soluţii astfel încât un număr cât mai mic de călători să fie afectat.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, în urma demersului iniţiat şi anunţat public, prin intermediul unui comunicat de presă, de către anumite organizaţii sindicale privind declanşarea grevei în data de 27 noiembrie, conducerea companiei a luat act de intenţia partenerilor sociali privind acest conflict de muncă”, a transmis CFR, într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Potrivit documentului citat, ”în măsura în care organizaţiile sindicale afiliate înţeleg să îşi valorifice acest drept conferit de prevederile legale, conducerea CFR SA, prin direcţiile de specialitate, nu poate, în această perioadă, decât să analizeze şi să identifice cele mai optime soluţii privind asigurarea traficului feroviar, astfel încât, în perioada conflictului social, să fie afectat un număr cât mai mic de trenuri şi, implicit, de călători”.

Conducerea companiei transmite că doreşte în continuare ”un dialog constructiv cu partenerii sociali, un dialog destinat aplanării situaţiei şi identificării tuturor soluţiilor legale economice şi financiare prin care drepturile salariaţilor companiei să fie respectate”. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇