Avocatul Adrian Cuculis a anunţat, miercuri, că primul pacient care a dat în judecată Casa de Asigurări Medicale a Municipiului Bucureşti (CASMB) pentru că i-a fost refuzată internarea într-un spital public, din „lipsă de locuri”, a câştigat procesul cu sistemul.
Avocatul a anunţat o decizie definitivă, după un proces de trei ani. O femeie, primul pacient care a dat în judecată Casa de Asigurări Medicale a Municipiului Bucureşti (CASMB), a solicitat şi a primit suma de 70.000 de lei după acest proces.
Potrivit avocatului, după ce i s-a refuzat internarea într-un spital de stat, femeia s-a adresat unei unități medicale private în 2019, iar costurile au fost imputate de instanţă, în mod definitiv în 2022, către CASMB.
"Din păcate, nici pacienta şi nici fata acesteia nu au mai prins finalul procesului, fiindcă ambele au decedat, rămânând în proces ceilalţi membri din familie, a precizat avocatul Adrian Cuculis.