Poziţia BOR legată de avort: Biserica nu susţine interzicerea totalitară. Preoţii greşesc, dacă se bagă în viaţa intimă a cuiva

Poziţia BOR legată de avort: Biserica nu susţine interzicerea totalitară. Preoţii greşesc, dacă se bagă în viaţa intimă a cuiva

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a expus poziţia Bisericii în ceea ce priveşte interzicerea avortului, o temă care a inflamat o lume întreagă după decizia istorică din SUA, unde Curtea Supremă a hotărât că avortul nu mai e un drept.

Bănescu spune că Biserica nu susţine interzicerea totalitară a avortului, precizând că acesta rămâne o opţiune inevitabil tragică pentru mamă. Însă încurajează “respectarea acestui drept fundamental care alimentează mergerea omenirii mai departe”.

Acesta afirmă că Biserica nu militează iraţional şi nerealist pentru interzicerea totalitară a avortului. În schimb, încurajează naşterea şi ajută mama, dacă aceasta se află într-o situaţie dificilă.

ADVERTISING

“Biserica NU militează iraţional şi nerealist pentru interzicerea totalitară a avortului, aşa cum o fac în direcţie opusă susţinătorii necondiţionaţi, imuni la argumente şi întunecaţi de furie ai acestuia, ci recomandă(!) în cel mai adecvat mod la realitatea omenească şi la Revelaţia dumnezeiască a Celui care este, printre altele, însăşi Viaţa, încurajarea aducerii pe lume a fiinţei umane, a persoanei care se zămisleşte într-o altă persoană, oferind ulterior sprijin multiplu prin instituţiile sale caritabile viitoarei mame, potenţial aflată într-o situaţie fragilă şi dificilă”, a precizat Vasile Bănescu.  

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

El a mai declarat că Biserica încurajează respectarea primului drept al fiinţei umane, acela de a te naşte. Cu excepţia notabilă când acest lucru pune în pericol viaţa mamei.

“Fireşte că discuţia comportă ramificări raţionale în zona excepţiilor dramatice pe care Biserica însăşi le recunoaşte şi le acceptă (preeminenţa vieţii mamei aleasă de ea însăşi, de exemplu), dar problema în sine rămâne aceea a distincţiei limpezi, operate cu claritate, onestitate şi responsabilitate morale, între încurajarea militantă a suprimării vieţii unei persoane, fie şi <<in nuce>>, şi încurajarea respectării primului drept al fiinţei umane: dreptul de a te naşte”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. 

ADVERTISING

Preoţii care se bagă în viaţa intimă a cuiva greşesc

El a adăugat că Biserica nu poate fi decât pro-viaţă, dar preoţii greşesc dacă se substituie medicului şi se bagă în viaţa intimă. 

Biserica nu comite intruziuni în intimitatea adâncă a vieţii strict personale. Unii clerici care totuşi o fac, substituindu-se, în situaţii excepţionale, chiar medicului, greşesc.

Biserica are însă datoria deplină de a promova responsabilitatea morală, respectarea vieţii, a dreptului fundamental de a trăi, precum şi <<cultura vieţii>>, dar are şi datoria de a denunţa monstruoasa <<cultură a morţii>> care promovează sofistic avortul, ca pe ceva subînţeles firesc şi dezirabil”, a explicat Vasile Bănescu. 

El a mai menţionat că Biserica nu unelteşte o revoluţie care să instaureze morala cu forţa şi că avortul nejustificat medical rămâne o crimă.  Însă Biserica nu are dreptul de a interzice ceva. 

“Biserica are, aşadar, nu dreptul de a interzice ceva, ci doar pe acela de a converti atenţia şi voinţa oamenilor spre Viaţă şi valorile inestimabile ale acesteia (...) Ne salvăm sau ne pierdem exclusiv ca fiinţe libere în intervalul creat mereu între chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul liber al omului”, a mai transmis Vasile Bănescu.

Citeşte integral mesajul transmis de Vasile Bănescu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇