Autorităţile din Braşov şi Ordinul Arhitecţilor din România organizează un concurs internaţional de soluţii pentru atribuirea unui contract privind reamenajarea Pieţei Sfatului din Braşov, una dintre cele mai cunoscute zone turistice la nivel naţional.
Una dintre cerinţe este aceea ca soluţiile imaginate să ia în considerare criteriul sustenabilităţii, care presupune folosirea acestei amenajări pentru o lungă perioadă de timp, precum şi un consum limitat de resurse destinat întreţinerii curente a pieţei, transmite Primăria Braşov.
"Primăria Braşov va publica, până la sfârşitul acestui an, procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare necesare reamenajării Pieţei Sfatului. Achiziţia se va desfăşura sub forma unui concurs internaţional de soluţii organizat de Ordinul Arhitecţilor de România (OAR). Valoarea estimată a serviciilor de proiectare şi a premiilor acordate este de 1.598.527, la care se adaugă TVA.
Conform temei de proiectare realizate de OAR, obiectivul concursului constă în formularea unei soluţii de amenajare a spaţiului public respectând patrimoniul construit, ţinând cont de toate etapele istorice prin care a trecut această piaţă şi în acord cu valoroasele elemente de peisaj. Corelat cu această intenţie, municipalitatea îşi propune şi să identifice o viziune preliminară pentru dezvoltarea pe termen mediu şi lung a Cetăţii Braşovului, care să ţină cont de spaţiile urbane deja amenajate şi care să le prefigureze un sens comun”, informează Primăria Braşov într-un comunicat dat publicităţii miercuri.
Până la sfârşitul săptămânii viitoare, Ordinul Arhitecţilor din România va stabili membrii juriului, iar până la sfârşitul anului va fi lansat concursul de soluţii. În lunile februarie şi martie se va face vizita pe teren şi se va răspunde la toate clarificările necesare, pentru ca la începutul lunii aprilie să fie termenul limită pentru depunerea proiectelor.
În termen de 10 zile, membrii juriului vor stabili câştigătorul concursului şi ocupanţii locurilor II şi III. Criteriile de atribuire, stabilite prin tema de proiectare, sunt satisfacerea necesităţilor funcţionale arhitectural-urbanistice, 60% din evaluarea finală (maximum 60 puncte), şi valoarea arhitectural-artistică adăugată, 40% din evaluarea finală (maximum 40 puncte).
În urma evaluării făcute de juriul stabilit de OAR, proiectantul clasat pe primul loc va primi ca premiu realizarea serviciilor de proiectare în valoare de 1.484.700 de lei, la care se adaugă TVA. Cel de pe locul II va primi un premiu în valoare de 74.235 de lei + TVA, iar locul III va fi premiat cu suma de 39.592 de lei +TVA.
"Participanţii la concurs ar trebui să regăsească potenţialul maxim pentru fiecare dintre necesităţile Pieţei Sfatului - comerţ, cultură, loisir, divertisment, civism, locuire şi să le reinstituie, ca primă promisiune pentru dezvoltarea coerentă a întregii cetăţi a Braşovului.
În plus faţă de acest deziderat, soluţiile imaginate ar trebui să ia în considerare criteriul sustenabilităţii, care presupune folosirea acestei amenajări pentru o lungă perioadă de timp, precum si un consum limitat de resurse destinat întreţinerii curente a pieţei”, se arată în comunicatul Primăriei.
Într-un mesaj postat miercuri pe Facebook, primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, arată că Piaţa Sfatului nu a mai trecut printr-un proces de reamenajare de la sfârşitul anilor 1980, iar în spaţiile acesteia au început să apară "mici semne de degradare".
Piaţa este una dintre atracţiile turistice din oraşul vizitat anual de peste 1 milion de oameni.
Conform edilului, "deoarece Piaţa Sfatului este o perlă a Braşovului, această reamenajare va fi făcută cu cea mai mare grijă, punând în valoare patrimoniul istoric al zonei".
Nu în ultimul rând, primarul Allen Coliban îi întreabă pe cei care îl urmăresc pe reţeaua de socializare cum le-ar plăcea să arate Piaţa Sfatului, ce cred că trebuie îmbunătăţit, ce funcţionalităţi ar trebui adăugate şi la ce ar trebui renunţat.