Peste 900.000 de persoane s-au programat în etapa a doua de vaccinare: Mai mult de 36% sunt "esenţiali"

Peste 900.000 de persoane s-au programat în etapa a doua de vaccinare: Mai mult de 36% sunt "esenţiali"

Peste 900.000 de persoane s-au programat în etapa a doua de vaccinare, începând din 15 ianuarie şi până joi la ora 9:00, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

”În perioada 15 ianuarie 2021, orele 15:00 până joi, 28 ianuarie, orele 09:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 908.092 persoane din etapa a II-a de vaccinare (368.584 adulţi peste 65 ani, 209.393 persoane cu afecţiuni cronice şi 330.115 angajaţi din domenii esenţiale)”, precizează CNCAV.  

ADVERTISING

Aşadar, peste 36% dintre cei programaţi sunt angajaţii din domenii "eesenţiale".

Ministrul Sănătății anunţă controale la centrele de vaccinare antiCovid: Ne trebuie sancţiuni

Din punct de vedere al modalităţii de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:

- individual direct în platformă – 364.301 de persoane

- prin intermediul medicilor – 167.024 de persoane

- telefonic, prin Call Center – 103.632 de persoane

- prin intermediul angajatorului – 273.135 de persoane din domenii esenţiale.

grafic-programare-vaccin
Foto: GCS

Începând cu data de 1 februarie, la nivelul centrelor de vaccinare din România, va începe administrarea vaccinului Moderna pentru care rapelul se realizează la 28 de zile.

ADVERTISING

Totodată, începând de joi, este pus în aplicare procesul de reprogramare a persoanelor incluse în Etapa a II-a de vaccinare din categoria domenii esenţiale.

Astfel, o persoană programată iniţial pentru administrarea primei doze la data de 28 ianuarie va fi reprogramată la data de 8 februarie cu rapel la data de 8 martie (28 zile).

Vaccinarea celor reprogramați se va face cu Moderna, de la 1 februarie, cu rapel la 28 de zile

Citeşte şi:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇