Parlament: Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie nu se recuperează

Parlament: Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie nu se recuperează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează. Asta spune o lege adoptată marţi de Camera Deputaţilor, ca for decizional.

Proiectul de lege vizează asigurarea unei forme de protecţie a pensionarilor, indiferent de categoria de pensie de care aceştia beneficiază, în situaţia emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit ulterior datei de 1 octombrie 2014, precum şi sub condiţia nereţinerii culpei beneficiarilor în raport cu modul de generare a debitului.

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează”, prevede iniţiativa legislativă.

Proiectul de lege a fost deja adoptat de Senat şi merge la Cotroceni, la promulgare.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇