Primarul din Târgu Jiu Marcel Romanescu a cerut demisia directoarei unei grădinițe din oraș, care i-ar fi pus pe părinți să semneze declarații pe proprie răspundere în caz de cutremur.
„Cer demisia directorului Grădiniței cu Program Prelungit Constantin Brâncuși, Camelia Bălănescu! Situația creată în cadrul instituției, acolo unde părinții au fost puși să semneze o declarație pe propria răspundere în caz de cutremur, este de neacceptat!”, a scris marți seara pe Facebook Marcel Romanescu.
Primarul susține că trei dintre clădirile în care funcționează creșa și grădinițele administrate de director sunt noi, după ce primăria a investit sume considerabile.
„Este vorba despre cea mai modernă creșă din zona Olteniei (zona Debarcader), grădinița cu program normal din zona Lotrului și grădinița din zona Brândușei, iar clădirea din strada 11 Iunie a beneficiat, de asemenea, de investiții importante. De aceea, acțiunea doamnei respective este bizară și nejustificată, mai ales că dumneaei nu a semnalat vreo problemă în acest sens”, arată Romanescu.
El mai spune că directorul nu a respectat recomandările Inspectoratului Școlar de a organiza, în această perioadă, un program special pentru copii, așa cum s-a întâmplat în cazul altor unități de învățământ, și a ales „să inducă panica în rândul părinților”.
„Aceștia au avut dreptate să se revolte, având în vedere reacția iresponsabilă a conducătorului instituției de învățământ care, în mod evident, nu face față funcției pe care o deține. Iar reacția Inspectoratului Școlar a fost foarte blândă având în vedere gravitatea celor întâmplate. Un manager bine pregătit își arată valoarea în situații de criză și nu clachează în fața problemelor, oricât ar fi de dificile”, a mai scris primarul pe rețeaua de socializare.