Controalele făcute de poliţişti în mai multe zone din ţară arată că în continuare administratorii unor societăţi comerciale ignoră legislaţia privind organizarea de evenimente cu participarea unui număr mare de persoane.
În judeţele Argeş, București, Bihor şi Vâlcea zeci de oameni au fost găsiţi în localuri, în timp ce participau la astfel de evenimente.
Majorate cu lăutari, maneliști și interlopi în Argeș și București. Printre cei amendați, o deputată PSD
În Argeş, poliţiştii şi jandarmii au intervenit după ce au primit o sesizare referitoare la o petrecere la care participă numeroase persoane, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Bradu, potrivit News.ro.
Acolo oamenii legii au găzit 22 de persoane, care au fost legitimate și amendate, valoarea totală fiind de 3.500 de lei. A fost sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru a lua măsuri în cazul restaurantului.
Potrivit Digi24.ro, în imaginile ce au fost făcute publice de la această petrecere a fost identificată și o deputată PSD, Elena Dinu, care este chiar membru în Comisia de Sănătate.
Sursa citată menționează că acea petrecere era chiar majoratul fiului deputatei, unde atmosfera a fost întreținută cu lăutari și dedicațiile erau însoțite de sute de euro.
Și în București a fost oprită o petrecere de majorat, oganizată în restaurantul unui hotel din Sectorul 4. Majoratul era al unui interlop din clanul Vănică și atmosfera a fost întreținută de Florin Salam.
Polițiștii au dat amenzi de 10.000 de lei și au deschis și un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Amenzi la botezuri
În judeţul Bihor, poliţiştii au descins, sâmbătă după amiază, într-un restaurant din Gheghie, unde aproximativ 25 de persoane participau la o petrecere de botez.
Toți cei prezenți au fost legitimați și proprietarul restaurantului va trebui să plătească o amendă de 500 de lei.
Şi poliţiştii din Vâlcea au oprit, sâmbătă seară, un botez organizat în căminul cultural din satul Urşi, unde 26 de persoane participau la petrecere.
Polițiștii au dat tot atâtea amenzi, în valoare totală de 4.500 de lei. În ambele cazuri, petrecerile au fost întrerupte și nu au mai putut continua.