Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că lucrările de reparaţii din cauza cărora mai mulţi locuitori ai Bucureştiului nu au avut apă caldă sunt finalizate, iar în perioada imediat următoare cei afectaţi vor primi apă caldă.
”Există două componente ale problemei: transportul şi producţia. Noi ne ocupăm de transport, compania Ministerului (Ministerul Energiei – n.r.) se ocupă de producţie. Lucrările noastre s-au terminat azi.
Din momentul ăsta, CET Progresul poate să livreze la capacitate maximă, trebuie să pornească instalaţia şi, încet-încet, o să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet”, a afirmat Nicuşor Dan, joi seară, la TVR Info.
Conform edilului, lucrările de reabilitare în urma cărora în aproximativ jumătate din Bucureşti furnizarea apei calde a fost oprită au început în perioada 4-5 august.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a răspuns, miercuri, acuzaţiilor premierului Marcel Ciolacu potrivit cărora edilul ”condamnă sute de mii de locuitori ”să se spele luni întregi cu apă rece”.
Nicuşor Dan a afirmat că nu se pune problema ca locuitori ai Capitalei să nu aibă apă caldă timp de mai multe luni, anunţând că furnizarea acestei utilităţi va fi reluată joi.
”Nu l-am văzut pe domnul Ciolacu să fie la fel de vehement când domnul Oprescu nu plătea subvenţia, în sensul cel mai propriu, sau când doamna Firea ducea RADET-ul în faliment, din nou, în sensul cel mai propriu”, a susţinut edilul.