Mai mult de jumătate dintre bucureştenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare nu au apă caldă.
Aşa arăta vineri dimineaţă raportul oficial oferit de TermoAlert, aplicaţia care prezintă în timp real starea sistemului de termoficare din Capitală. Doar 46% dintre consumatori îşi puteau începe ziua cu un duş cald.
UPDATE La ora 14:30, situaţia era şi mai gravă, doar 39% dintre clienţii Termoenergetica aveau apă caldă la robinet:
Oficial Termoenergetica a anunţat încă de luni că lasă fără apă caldă sectoarele 2 şi 3, plus o parte din Sectorul 1, cel puţin până pe 11 august.
Apoi, o avarie la CET Perogresu şi restul şantierelor din zonă au făcut ca şi Sectorul 4 să tremure la duş.
CET Progresu a fost oprită, joi, la doar o zi după ce fusese repornită.
”Avaria produsă joi pe Magistrala Progresu-Berceni, pe o reţea cu o vechime de aproape 50 de ani, în zona Şoselei Olteniţei, precum şi cele produse la intersecţia Căii Văcăreşti cu strada V.V. Stanciu şi pe strada Luică, între străzile Reşiţa şi Tudor Gociu, alături de şantierele deschise pentru lucrări, influenţează întreaga capacitate de preluare a agentului termic pentru Sectorul 4”, anunţă vineri Termoenergetica.
Evident că fiecare nouă avarie restrânge aria de furnizare a agentului termic.
Compania municipală se scuză spunând că "reţeaua termică primară din zona Căii Văcăreşti a fost dată în funcţiune în anul 1979 şi are o vechime de aproape 45 de ani, în timp ce reţeaua de pe Şoseaua Olteniţei are aproape 50 de ani, ambele având durata de exploatare depăşită cu aproape 30 de ani. Reţeaua termică primară din zona Olteniţei a fost dată în funcţiune în anul 1974”.
În plus, există şantiere deschise, care restrâng aria de preluare a agentului termic de la CET.
Se lucrează pe bulevardele Brâncoveanu şi Tineretului.
”Şi aceste lucrări, până vor fi finalizate, produc disconfort! Pentru noi e important că în loc de justificări pentru inactivitate, în sfârşit se lucrează! Se înlocuiesc conducte în galerii, se repară ce nu poate fi înlocuit, se refac arii de alimentare după fiecare incident, se deschid şi închid vane, se blindează şi se deblindează porţiuni întregi de conductă”, a mai transmis Termoenergetica.