Nicușor Dan: PMB are cam 5.000 de litigii noi pe an. Încă se mai plătește din urmă

Nicușor Dan: PMB are cam 5.000 de litigii noi pe an. Încă se mai plătește din urmă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primăria Generală a Capitalei are aproximativ 5.000 de litigii noi pe an, a informat, duminică, într-o conferință de presă, primarul Nicușor Dan. El a mai spus că municipalitatea a început să nu mai piardă procese, însă mai sunt sume de achitat din anii anteriori.

”Avem în continuare cam 5.000 de litigii noi pe an. Cred că există un management rezonabil la nivelul Direcţiei juridice, avem acord-cadru cu şase case de avocatură care preiau dosarele cele mai importante.

Avem şedinţe periodice pe aceste dosare importante şi am început să nu mai pierdem, dar avem de plătit de urmă”, a afirmat Nicuşor Dan, duminică, într-o conferinţă de presă.

ADVERTISING

El a dat ca exemplu un proces cu Facultatea de Drept privind un teren de pe Bulevardul Poligrafiei.

”Tot plătim, eu cred că procesul ăla nu trebuia să fie pierdut, dar s-a pierdut şi tot plătim. Cred că am plătit 25 de milioane pe trei ani”, a adăgat primarul general.

LIVE de la PMB

🟢 Am pus în dezbatere bugetul Primăriei Municipiului București pentru anul 2024. Ne concentrăm și anul acesta pe investiții importante pentru oraș. LIVE de la PMB

Publicată de Nicușor Dan pe Duminică, 11 februarie 2024

Astăzi, primarul general Nicușor Dan a anunțat principalele investiții pe care vrea să le facă, în anul 2024. Acestea sunt prevăzute în proiectul de buget al Primăriei Municipiului București, pe care Nicușor Dan a anunțat că l-a pus în dezbatere publică.

ADVERTISING

Nicușor Dan susține că, în 2024, Primăria Capitalei va avea un buget de circa 6,5 miliarde de lei. Din acești bani, câte 1,1 miliarde de lei se vor duce pe subvențiile la termoficare și la transport în comun.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇