Câteva zeci de sindicalişti din instituţii de cultură, o parte de la Opera din Iaşi, au participat miercuri la un protest în faţa sediului Ministerului Culturii, acuzând nereguli ale managerului Operei Naţionale Române din Iaşi, solicitând totodată modificarea legislaţiei privind conducerea instituţiilor de cultură.
Demiterea managerului Operei Naţionale Iaşi, Beatrice Rancea, este necesară, în urma numeroaselor abuzuri comise de aceasta, susține preşedintele sindicatului ArtIS Moldova din cadrul Operei Naţionale Române din Iaşi, Marius Aftaragaci.
Aftaragaci a menţionat, în timpul mitingului, că nemulţumirea principală a manifestanţilor este seria de abuzuri comise de managerul instituţiei.
"Motivul punctual al protestului este situaţia de la Opera din Iaşi: managerul Beatrice Rancea a săvârşit foarte multe abuzuri de-a lungul timpului. E vorba de foarte multe procese câştigate în instanţă, cu despăgubiri materiale, daune morale.
Ultimul proces câştigat dovedeşte că există hărţuire la locul de muncă, iar aceşti bani au fost plătiţi de instituţia publică Opera Naţională Română Iaşi, nu din buzunarul dumneaei, deşi dumneaei a săvârşit majoritatea faptelor. (...)
Instituţia a fost supusă unui control al Corpului de Control al Ministerului Culturii, în februarie, şi a emis un raport unde numai în concluzii sunt 142 de nereguli, dintre care multe sunt încălcări de lege, cu 88 de recomandări pentru a repera situaţia. Iar ministrul Culturii a spus şi public că acest raport a fost trimis spre organele de anchetă, pentru că poate intra în sfera altor competenţe", a afirmat Marius Aftaragaci.
Rancea, acuzată de management defectuos şi de o administrare a banului public dezastruoasă
Totodată, Beatrice Rancea a fost acuzată de management defectuos şi de o administrare a banului public dezastruoasă.
"În afară de natura posibil penală avem de-a face cu un management defectuos, deci administrarea banului public este dezastruoasă. După ce a venit raportul Corpului de Control, am sperat că până la soluţionarea anchetelor de către Parchete şi alte instituţii sesizate lucrurile se vor linişti şi că vom putea să ne desfăşurăm activitatea normală de artişti în continuare, dar nu s-a putut, pentru că abuzurile au continuat.
Am să încep cu ultimele abuzuri: evaluările profesionale trebuiau făcute până pe 31 ianuarie şi s-au făcut acum, în octombrie. Pare că doamna se răzbună pe noi pentru faptul că protestăm.
De exemplu, Vlad Mărculescu, balerin de talie internaţională, a reclamat public lucrurile acestea şi a fost concediat recent, luna trecută, pe motivul că a lezat imaginea instituţiei. Aceste lucruri nu mai pot fi acceptate. La Iaşi protestăm de circa 10 zile. Nu mai putem aştepta şi este necesară demiterea, pentru că abuzurile continuă şi efectiv nu se mai poate", a adăugat el.
Preşedintele sindicatului ArtIS Moldova a argumentat că situaţia de la Iaşi a apărut ca urmare a deficienţelor din legislaţia privind administrarea instituţiilor publice de cultură.
"Mare parte din probleme survin şi din Legea 189/2008, care e aşezată în aşa fel încât serveşte foarte mult intereselor managerilor. Or, manageri ca Beatrice Rancea au profitat de această lege şi au permanentizat colaborările, contractele pe perioadă determinată.
La noi, doamna Rancea e balerină, are ca specializare baletul, ori dumneaei are o problemă, după cum a recunoscut în raportul de activitate, că nu are suficienţi balerini şi nu-şi poate desfăşura activitatea şi depinde exclusiv de colaboratori.
Problema e că dumneaei, de când a venit, din 2011 şi până în 2019, s-a folosit în mod special numai de colaboratori străini. Or, noi avem un liceu de artă, avem şi în alte oraşe din ţară, puteau fi atraşi tinerii, mulţi s-au lăsat, unii tineri din Iaşi n-au avut loc şi s-au apucat de alte meserii sau au plecat în altă parte", a susţinut liderul sindical.
Personal puțin, dar prim-balerin-ul a fost concediat
La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Instituţiile de Cultură, Marius Ciulică, a explicat că aşteaptă ca ministrul Culturii să-şi pună în aplicare prerogativele în cazul Operei Iaşi.
"Noi nu vrem să schimbăm directori, noi vrem ca directorii să facă lucruri corecte, legale, pentru susţinerea culturii şi pentru elanul profesional al angajaţilor pe care îi conduce.
Acolo (la Opera Iaşi, n.red.) există o practică în formă continuată de abuzuri, iar cel mai mare abuz, care ne-a îngrozit şi ne-a descumpănit: în condiţiile în care managerul Rancea, în proiectul ei cultural pe care îl prezintă anual ministerului, a spus că nu poate să desfăşoare spectacole de balet din cauză că are personal puţin, ea îl dă afară pe cel mai bun, pe prim-balerin.
Şi, ca dovadă că el nu e bun la Iaşi, dar a venit aici (în Bucureşti - n. red.), a dat probă şi l-au angajat la Opera din Bucureşti. După ce a fost pus pe liber la Iaşi. E foarte bun, e cel mai bun din ţară, şi nu numai din ţară. A dansat pe la marile teatre, cu roluri mari. Aşteptăm ca prerogativele pe care le are domnul ministru să fie lucrative.
Nu vrem nici să presăm, nici să îl forţăm să facă ceva ce excede legea. Noi vrem să se întâmple lucrurile în aşa fel încât artiştii să poată să progreseze, pentru că aceasta este ţinta noastră, a artiştilor - progresul profesional continuu - şi în al doilea rând să îşi desfăşoare activitatea într-un climat corect", a menţionat Marius Ciulică.
Gheorghiu: Am decis să trimit din nou Corpul de control
În acest sens, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunţat că a decis să trimită din nou Corpul de control al ministerului la Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI).
"Încă de la începutul acestui an, în urma sesizărilor primite din partea unor angajaţi ai ONRI, în care se solicita demiterea managerului instituţiei, am dispus efectuarea unui control, începând cu data de 9 februarie, la Opera Naţională Română din Iaşi.
Raportul, finalizat în data de 06.05.2020, a fost transmis în 16.06.2020 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi către Curtea de Conturi a României. Înţeleg că există nemulţumiri, dar nu putem lua nicio decizie fără a respecta procedura legală. Suntem receptivi la problemele artiştilor, cu toţii trecem printr-o perioadă dificilă, dar este important să respectăm toate reglementările legale.
În urma sesizărilor reprezentanţilor Artis Moldova, legate de noile nereguli de la Opera din Iaşi, am decis să trimit din nou corpul de control. Le mulţumesc tuturor celor care se implică activ în susţinerea drepturilor artiştilor şi suntem activi în a împiedica încălcarea acestora", a declarat ministrul Culturii.