Medicii de familie trag un semnal de alarmă: Scăderea bugetului va însemna aflux mai mare de pacienți către Urgență

Medicii de familie trag un semnal de alarmă: Scăderea bugetului va însemna aflux mai mare de pacienți către Urgență
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statul a decis ca în 2024 să taie cu 25% bugetul acordat cabinelor de medicină de familie, iar decizia va avea consecinţe negative pentru întregul sistem de sănătate, inclusiv un aflux mai mare de pacienţi către urgenţă, susţin medicii de familie.

Un comunicat transmis luni SpotMedia.ro de Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) atrage atenţia asupra noilor măsuri fiscale luate de CNAS, inclusiv scăderea bugetului cu 25% faţă de 2023.

”Această nouă măsură fiscală luată de CNAS va genera un aflux mai mare de pacienţi către Unităţile de Primiri Urgenţe din cadrul spitalelor unde, se ştie deja, costurile asigurării asistenţei medicale sunt mai ridicate”, au transmis sindicaliştii.

ADVERTISING

Situaţia creată de CNAS vine în contextul în care deja există un deficit major de medici de familie, iar noile măsuri fiscale vor duce la creşterea şi agravarea acestui deficit.

”Din datele SNMF, reiese că 25% din medicii de familie au vârsta peste 65 de ani. În viitorul nu prea îndepărtat se aşteaptă la un val masiv de pensionări ale medicilor de familie, ceea ce va creşte semnificativ deficitul menţionat mai sus.

Nu trebuie uitat că medicina de familie a fost supusă subfinanţării mulţi ani de zile. Medicina de Familie, după cum se ştie, este şi o medicină preventivă. Cu situaţia creată de către CNAS, prin reducerea drastică a resurselor financiare, va duce şi la scăderea acestui rol important al medicinei de familie.

ADVERTISING

Valoarea punctului pentru o consultaţie la medicul specialist din ambulator pentru anul 2023 a fost de 4,5 lei, iar pentru anul 2024 va fi 3,3”, au mai transmis sindicaliştii.

O scădere a fost aplicată de către CNAS şi pentru sumele bugetare alocate cabinetelor medicilor specialişti din ambulator. Şi aici veniturile acestor cabinete medicale vor scădea anul acesta.

”De asemenea, nu suntem de acord cu măsura luată de către guvernaţi că din data de 1 ianuarie 2024 angajaţii români vor beneficia de sume mai reduse în cazul perioadelor de concediu medical.

ADVERTISING

Executivul a decis impunerea unei contribuţii de 10%, reprezentând procentul pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) asupra indemnizaţiilor pentru concedii medicale. Rezultă că, începând cu luna ianuarie anul acesta, angajaţii români vor primi sume mai mici pentru perioadele în care se află în concediu medical”, au mai transmis sindicaliştii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇