Magazinele și piețele din toată țara vor fi deschise azi până la ora 20.00, indiferent de rata de infectare, pentru ca oamenii să își poată face cumpărăturile pentru Sărbătoarea Floriilor. Totodată, circulația va fi permisă până la ora 21.00.
Același program va fi și vinerea viitoare, în vinerea mare.
”În zilele de 23 aprilie 2021 și 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își pot organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5.00—20.00.
În intervalul orar 20.00—5.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu”, se arată în hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Amintim că magazinele în localitățile cu rata de infectare mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori se închid la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică și la ora 21.00 în celelalte zile.
În schimb, în localitățile unde rata de infectare este mai mare de 7,5, acestea se închid zilnic la ora 18.00.
Fără restricții de circulație în noaptea de Paște
Totodată, în noaptea de Paște, 1-2 mai, este permisă circulația în toată țara până la ora 5.00 pentru cei care vor să meargă la biserică.
”În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1 mai—2 mai 2021, în intervalul orar 20,00—5,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase”, se mai arată în hotărâre.
Patriarhia Română a făcut marți recomandări pentru organizarea slujbelor de Florii și Paște, iar bisericile vor pregăti voluntari să supravegheze respectarea regulilor.