Recomandările Patriarhiei pentru organizarea slujbelor de Florii și Paște: Bisericile vor pregăti voluntari să supravegheze respectarea regulilor

Recomandările Patriarhiei pentru organizarea slujbelor de Florii și Paște: Bisericile vor pregăti voluntari să supravegheze respectarea regulilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sfântul Sinod a făcut, marţi, o serie de recomandări pentru organizarea slujbelor de Florii şi de Paşte, în contextul pandemiei de COVID-19.

Slujbele vor avea loc în perioada dintre sâmbăta Floriilor şi sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021).

Îndrumările, transmise tuturor preoţilor, au fost aprobate de către Patriarhul Daniel, potrivit News.ro.

Așadar, între altele, slujbele pot fi oficiate în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară. Este vorba despre dezinfectarea mâinilor, purtarea măștii sanitare și respectarea distanței: min. 2 m între persoane în interior şi 1,5 m afară.

ADVERTISING

Totodată, bisericile trebuie că pregătească mai mulți voluntari care să se asigure că slujbele se desfășoară în ”bune condiții”. Aceștia vor purta ecusoane specializate.

Se va ști dinainte câte persoane au voie în interiorul bisericilor:

”Preoţii parohi, stareţii sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcaşul de cult şi în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioşii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanţarea fizică dintre persoane”.

ADVERTISING

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ireusalim sâmbătă seara.

”Delegaţii vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii”.

Cum va fi evitată aglomerația

Pentru a evita aglomerația, la biserici se vor organiza, afară, mai multe puncte de distribuire a Paştilor (pâine binecuvântată şi stropită cu agheasmă şi vin, pregătită şi ambalată din vreme în pachete/punguţe de unică folosinţă închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor şi a obiectelor de colportaj.

ADVERTISING

Apoi:

  • credincioşii vor aştepta, în afara lăcaşului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanţa de 1,5 m între persoane;
  • după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie şi Pastorala;
  • la finalul slujbei de afară, pentru săvârşirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcaşul de cult împreună cu credincioşii, în limita spaţiului disponibil. Dacă este prea aglomerat, slujba se va ține afară.

Prima zi de Paști

”În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându-se regulile sanitare în vigoare”, mai precizează Patriarhia.

Izvorul Tămăduirii

Ulterior, în 7 mai, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfinţire a apei va fi săvârşită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie.

”După sfinţirea apei, aceasta va fi oferită credincioşilor în afara lăcaşului de cult de către voluntari, credincioşii păstrând în mers distanţa de 1,5 m şi purtând mască de protecţie”.

Vezi și Imagini impresionante cu mii de credincioși adunați pentru Paștele catolic, dar care respectă restricțiile


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇